Mozaic

Din 4 iulie, temperaturile vor depăși 29 de grade Celsius

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Elena Mateescu, a anunţat, sâmbătă, în cadrul comandamentului MAI, că ploile vor fi mai puţine începând de duminică, însă de miercuri, 4 iulie, vremea se va încălzi şi se vor înregistra valori de peste 29, 30 sau chiar 31 de grade Celsius.

„Începând de mâine (duminică – nota red.), vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar va fi răcoroasă în majoritatea regiunilor. Izolat, vom mai avea cantităţi de precipitaţii ce pot depăşi 20 de litri pe metrul pătrat, iar la munte, la altitudini mai mari de 1.800 de metri este posibil să vorbim de precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Regimul de temperaturi este mai scăzut comparativ cu perioada din calendar pentru că, în următoarele zile, vom înregistra valori în perspectiva maximelor cuprinse între 18 până la 25, cel mult 26 de grade, iar minime de 12-14 grade”, a declarat Elena Mateescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în cadrul şedinţei comandamentului pentru situaţii de urgenţă de la Ministerul Afacerilor Interne.

Elena Mateescu a mai spus că vremea se va încălzi abia de miercuri, 4 iulie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.