Politică

Suspendarea preşedintelui Iohannis, analizată în Coaliţia PSD-ALDE. Dragnea: Nu e scoasă din discuţie

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, marţi, că suspendarea preşedintelui trebuie discutată în coaliţie, în condiţiile în care şeful statului nu a dat nici până acum un răspuns solicităţii CCR de a emite decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi.


“Asta trebuie să discutăm coaliţie, dacă aşteptăm, nu mai aşteptăm, dacă mai are rost. Coaliţia chiar de astăzi. Nu e scoasă din discuţie (suspendarea lui Iohannis – n.r.)”, a declarat preşedintele PSD Liviu Dragnea.
Preşedintele Klaus Iohannis a evitat şi zilele trecute să anunţe ce va face cu privire la decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, aşa cum a cerut Curtea Constituţională, susţinând că îl interesează prea puţin criticile aduse de Liviu Dragnea în acest sens.
Dragnea a anunţat, săptămâna trecută, că nu este exclusă suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.

“Nu este exclusă (n.r.: suspendarea preşedintelui) pentru că deja a stat neconstituţional de mult şi nepermis de mult. Jocul cu <<să mai citim>> e o bătaie de joc la adresa CCR. A întârziat foarte mult”, a afirmat Liviu Dragnea.

CCR a motivat în data de 7 iunie decizia prin care există un conflict instituţional preşedinte-ministrul Justiţiei, iar şeful statului trebuie să emită un decret de revocare a Laurei Codruţa Kovesi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*