Social

Serviciile sociale pentru vârstnici sunt sub nevoile existente

Serviciile sociale pentru vârstnici sunt „insuficient dezvoltate” în judeţul Alba comparativ cu nevoia existentă, iar cei din mediul rural sunt „mai dezavantajaţi” decât cei din mediul urban, arată un material elaborat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC)., Documentul a fost prezentat joi în cadrul şedinţei Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice.

În scopul asigurării unor servicii sociale complete şi complexe necesare tuturor categoriilor de beneficiari, DGASPC Alba asigură servicii de intervenţie în regim de urgenţă, găzduire şi îngrijire, asistenţă medicală, consiliere juridică, vocaţională şi educaţională, informare, consiliere psihologică, terapie, recuperare şi reabilitare, precum şi acordarea de drepturi materiale şi financiare, se arată în raportul menţionat.

Conform legislaţiei, persoanele vârstnice beneficiază de servicii de îngrijire personală acordate în concordanţă cu gradul de dependenţă în care se află şi nevoile individuale de ajutor, precum şi în funcţie de situaţia familială şi veniturile de care dispun.

Îngrijirea la domiciliu este un serviciu socio-medical complex, destinat grupurilor vulnerabile ale societăţii – persoane cu dizabilităţi, vârstnici, bolnavi cronici sau persoane aflate într-un proces de recuperare după intervenţii chirurgicale sau după alte afecţiuni. Serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor cu dizabilităţi are ca scop satisfacerea nevoilor primare, igienico-sanitare, social-administrative şi de relaţionare ale persoanelor lipsite de sprijin familial, sărace, bolnave şi dependente fizic, se precizează în materialul DGASPC.

„În judeţul Alba, serviciile sociale pentru vârstnici sunt insuficient dezvoltate comparativ cu nevoia existentă. Vârstnicii din mediul rural din judeţ beneficiază de mai puţine servicii şi prestaţii sociale decât cei din mediul urban datorită dificultăţilor de acces”, se susţine în raport.

În cursul acestui an, DGASPC Alba a încheiat convenţii de parteneriat cu furnizorii publici sau privaţi de servicii sociale şi a continuat activitatea de susţinere financiară. Aceste parteneriate au avut ca scop oferirea de servicii sociale de tip rezidenţial, de zi şi de tip familial, copiilor şi adulţilor (persoane vârstnice/vârstnice cu handicap) aflaţi în dificultate.

Îngrijirea la domiciliu este considerată a fi strategia optimă de îngrijire a persoanelor vârstnice în situaţia de dependenţă, nu numai datorită costului mai scăzut comparativ cu cel necesar instituţionalizării persoanelor dependente, ci şi datorită păstrării calităţii vieţii acestora. Locuinţa face parte din identitatea vârstnicului şi îi oferă repere securizante, susţin specialiştii.

În Alba se oferă se oferă servicii de îngrijire la domiciliu pentru 105 persoane, prin intermediul Asociaţiei „Filantropia Ortodoxă”, Asociaţiei „Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul” Aiud, Asociaţiei Caritas Metropolitan Blaj şi Asociaţiei „Mentor pentru Îngrijiri Comunitare” Întregalde.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*