Extern

A început operațiunea de salvare a thailandezilor captivi într-o peșteră inundată

În Thailanda a început duminică operaţiunea de salvare a celor 12 băieţi şi a antrenorului lor de fotbal rămaşi captivi într-o peşteră inundată din nordul ţării, au anunţat autorităţile locale citate de AFP, Reuters şi dpa.

„Astăzi este ziua cea mare. Băieţii sunt gata să înfrunte toate provocările”, a declarat Narongsak Osottanakorn, şeful celulei de criză.

Acesta a precizat că sunt condiţii meteo favorabile şi băieţii sunt „pregătiţi fizic, emoţional şi mental să iasă”, după peste două săptămâni petrecute în grotă.

Operaţiunea presupune escortarea fiecăruia dintre ei de către doi scafandri. Cei 13 vor fi scoşi pe rând, treptat, iar celula de criză se aşteaptă ca operaţiunea începută la ora locală 10 a.m. (03.00 GMT) să se încheie în jurul orei locale 9 p.m.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*