Învățământ

Haine, încălțăminte și rechizite pentru sute de copii din medii dezavantajate

Sute de copii din Alba vor primi gratuit îmbrăcăminte, încălţăminte, bani şi rechizite şi vor avea asigurată zilnic câte o masă caldă în vederea atragerii către sistemul de învăţământ şi a prevenirii abandonului şcolar, printr-un proiect în valoare de peste 9,2 milioane de lei şi derulat pe perioada a trei ani.

„Proiectul ‘Şcoala Prietenoasă’, în care Inspectoratul Şcolar Judeţean este partener în implementare, este unul important pentru sistemul de educaţie din Alba. Ideea proiectului a plecat de la nevoia identificată la nivelul unor unităţi de învăţământ şi anume existenţa riscului de abandon şcolar în rândul copiilor care provin din comunităţi dezavantajate socio-economic”, a declarat, miercuri, în cadrul conferinţei de lansare, inspectorul şcolar general, Marcela Dărămuş.

Potrivit acesteia, proiectul, derulat de Asociaţia AS 2001 Alba Iulia, va fi implementat în patru unităţi de învăţământ, respectiv Liceul „Corneliu Medrea” Zlatna, Liceul cu Program Sportiv Sebeş, Şcoala Gimnazială Gârbova şi Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” Blaj – Tiur.

Grupul ţintă este format din 60 de copii de vârstă antepreşcolară, de 2-3 ani, din care 30 copii de etnie romă şi 15 din mediul rural, 200 preşcolari, din care 97 de etnie romă şi 40 din mediul rural, şi 480 de elevi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani, din care 241 de etnie romă şi 56 din mediul rural.

Marcela Dărămuş a menţionat că vor fi acordate şi subvenţii a câte 65 de lei, în valoare totală de peste 487.000 de lei.

De asemenea, zece grupe de preşcolari vor fi dotate cu seturi de jucării şi material didactic, iar 24 de săli de clasă vor fi amenajate şi dotate cu materiale didactice, inclusiv laptop-uri, aparate foto etc.

Proiectul are în vedere şi „asigurarea pentru fiecare elev a unui set de rechizite în fiecare semestru, asigurarea unei mese calde pentru toţii copiii participanţi, un set de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru cei 200 de preşcolari, în fiecare semestru până la terminarea proiectului”, a mai spus şeful ISJ Alba.

48 de cadre didactice angajate în proiect vor participa la un stagiu de formare în Italia, iar alte 260 vor avea schimburi de experienţă.

„Ne mai dorim să contribuim la reîntoarcerea în sistemul de formare a 200 de tineri şi adulţi cu vârsta între 16 şi 64 de ani, pentru a obţine o calificare profesională. (…). Acest proiect îşi mai propune să implice activ minimum 700 de părinţi în activităţi şcolare şi extraşcolare în vederea reducerii abandonului şcolar”, a spus, la rândul său, managerul de proiect, Ana Nicoleta Buhoi.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.