Administrație

Autostrada a fost dată în folosință, însă Aiudul nu scapă de aglomerație

Poliţiştii din Alba se aşteaptă ca municipiul Aiud să devină „foarte aglomerat” din punct de vedere al traficului rutier, în condiţiile în care descărcarea pe tronsonul de autostradă inaugurat luni se face „dincolo” de oraş, spre Turda. Cele 40.000 de maşini care trec zilnic pe DN1 între Alba Iulia şi Cluj Napoca vor străbate în continuare oraşul, consideră polițiștii.

„Vor scădea aceste accidente de circulaţie (pe tronsonul Miraslău-Decea-Unirea, unul din ‘punctele negre’ din Alba în ceea ce priveşte producerea de evenimente rutiere – n.r.) de la Aiud încolo, o să fie o fluidizare mult mai mare, ceea ce e un aspect pozitiv, dar trebuie să avem în vedere că toate aceste maşini coboară, din păcate, înainte de Aiud şi nu după”, a opinat, marţi, într-o conferinţă de presă, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, comisar şef Sorin Cioancă.

El a apreciat că municipiul Aiud o să fie „foarte aglomerat” şi o „să crească problemele legate de traficul rutier”.

Întrebat dacă va fi suplimentat numărul poliţiştilor rutieri în zonă în vederea prevenirii accidentelor şi pentru fluidizarea traficului, comisarul şef Sorin Cioancă a menţionat că o să fie echipaje prezente „la toate orele” şi, dacă situaţia o va impune, atunci va creşte şi numărul agenţilor.

„Ne adaptăm dispozitivele (în funcţie de necesităţi – n.r.)”, a spus, la rândul său, împuternicit adjunct al şefului IPJ Alba, comisar şef Darius Bic.

Potrivit acestuia, DN 1 între Alba Iulia şi Cluj Napoca era străbătut zilnic, până la deschiderea autostrăzii, în medie, de peste 40.000 de maşini, fiind considerată ruta cea mai aglomerată din ţară.

Loturile 3 şi 4, în lungime totală de 28,7 kilometri, între Aiud şi Turda, ale autostrăzii Sebeş-Turda, au fost deschise circulaţiei luni seara, la patru ani de la demararea lucrărilor. Tăierea panglicii a fost făcută nu de către oficialităţi, ci de către primii şoferi care aşteptau deschiderea circulaţiei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.