Administrație, Politică

Dragnea: Trebuie dată amnistie

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seara, într-o emisiune televizată, că în România „trebuie dată amnistie” din cauza abuzurilor din justiţie şi a magistraţilor care au dosare penale.


„La un moment dat, în această ţară, trebuie dată amnistie. Nu ştiu când, peste un an, peste doi, când vor dori Parlamentul sau Guvernul, pentru că nu mai vorbim de alte abuzuri, miile de magistraţi cărora li s-au făcut dosare penale credeţi că ei au judecat sau judecă doar după propria conştiinţă şi doar după probe, dincolo de orice îndoială rezonabilă? Eu cred că nu”, a declarat, duminică seară, la România TV, preşedintele PSD Liviu Dragnea.
El a adăugat că nu vrea amnistia pentru el şi a îndemnat la excluderea sa dintr-un asemenea act.
„S-a tot vorbit că vreau eu neapărat pentru mine. Nu domnule, nu pentru mine vreau. Dacă ar fi după mine, să dea o amnistie în care să mă excludă pe mine”, a indicat Dragnea.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, că nu mai are aşteptări în ceea ce priveşte recursul său la decizia de condamnare la 3 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul privind angajările de la DGASPC Teleorman, precizând că vrea măcar să ducă la capăt ce şi-a propus.
“Nu mai am aşteptări de la acest recurs. Nu mai am încredere că în ceea ce mă priveşte justiţia este oarbă, nu mai am încredere, după ce am primit a doua condamnare fără nicio probă. Nu ştiu dacă v-aţi uitat la motivarea celor doi judecători care m-au condamnat, că preşedintele completului a avut opinie separată şi a explicat destul de bine şi apreciat de ce trebuia să fiu achitat. Să spui că nu-s probe şi să fii condamnat pe baza unui studiu sociologic din 1961?”, a declarat Liviu Dragnea, la RomâniaTv.
Preşedintele PSD a spus că vrea măcar să ducă la bun sfârşit ceea ce şi-a propus referitor la legile justiţiei.
“Dacă se poate în România trimite la închisoare un om în continuare fără probe, iertaţi-mă, dar nu mai pot să am încredere şi măcar să apuc, nu numai eu, toţi, să ducem la capăt ceea ce ne-am propus şi anume în România să fie şanse minime , apoape deloc, să se mai dea astfel de sentinţe. Este foarte grav”, a completat Dragnea.
Preşedintele PSD a mai spus că sunt multe sentinţe precum cea a lui care nu au fost mediatizate, dându-l drept exemplu pe fostul ministru Constantin Niţă, care e în puşcărie, şi în motivarea căruia s-a scris că nu sunt probe că a luat mită, dar nici el nu a putut demonstra că nu a luat.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.