Politică

Puciştii din PSD, avertizaţi cu EXCLUDEREA. Liviu Dragnea: Dacă continuă, se va aplica statutul partidului

Cei opt membri ai Comiteteului Executiv al PSD vor fi EXCLUŞI din partid, dacă vor continua să comploteze şi să pună la îndoială stabilitatea coaliţiei şi a guvernării. Liviu Dragnea avertizează că va aplica statutul PSD şi nu va accepta nici un eventual ŞANTAJ al parlamentarilor care vor refuza să mai voteze, dacă el nu va fi schimbat din funcţie.

Preşedintele PSD se delimitează şi de atacurile lui Darius Vâlcov la adresa minorităţii germane.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea îi avertizează pe cei opt membri CEx care au votat pentru demisia sa din funcţie şi au criticat în public anumite aspecte din partid, că „nu vor mai face parte din echipă”, dacă îşi vor continua atacurile.
”Au fost opt oameni care au votat în CEx şi eu le doresc succes în continuare. (…) Toţi ceilalţi colegi care au acordat sprijinul în continuare au spus ”Ne-am şi plictisit, cum se mai trezeşte cineva, cum punem iar în discuţie chestiunea asta.” Toţi cei care au venit să susţină au venit cu mandat de la judeţele respective. Noi avem obiective mari de atins în continuare. Este nevoie de orice membru de partid, de orice lider de partid. Depinde de fiecare cum îşi va gestiona prestaţia în perioada următoare. Dacă va înţelege că dincolo de planuri, ale lor sau ale altora din afara partidului, este mai important ce facem cu această ţară, sunt bineveniţi. Dacă vor continua cu această atitudine, cu tot felul de întâlniri secrete, întâlniri cu Dumbravă de la SRI sau cu alţii, comunicări cu Iohannis sau nu, este problema lor, dar nu vor mai face parte din echipă”, a declarat Dragnea duminică seară la România TV. ”Nu eu, marea masă, majoritatea zdrobitoare din partid nu mai acceptă astfel de acţiuni.”

Preşedintele PSD aminteşte că statutul partidului nu admite astfel de acţiuni.
”Eu sper să nu mai ajungem acolo. Se va aplica Statutul, fără ezitare. Să ne uităm cu atenţie în Statut, pentru că asta înseamnă un partid democratic. Nu poţi să clamezi democraţie în partid, care ţi se pare ţie că este încălcată, doar când îţi convine. (…) Nu poate unul, sau nu pot 2, 3, 4, 5, 7, 8 să lovească în permanenţă partidul şi să pună sub semnul întrebării stabilitatea coaliţiei şi stabilitatea guvernării. Aşa ceva nu va mai poate fi acceptat şi nu va mai fi acceptat. Eu nu dau ultimatumuri, eu doar spun ce s-a discutat în zilele de dinainte CEx şi în zilele de după CEx”, a precizat Dragnea.
Liderul PSD apreciază că un eventual „şantaj” al unor parlamentari social-democraţi pentru schimbarea din funcţie a unui lider al partidului ar reprezenta ”începutul sfârşitului”. Mai multe pe gandul.info.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.