Politică, Social

Elena Udrea cere un avocat din oficiu

Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, a spus că arestarea ei şi a Alinei Bica le-a expus, iar acum se teme pentru fetiţă, deoarece presa a relatat că cele două sunt bogate şi în Costa Rica se vorbeşte des despre sechestrări. Alexandrov a mai spus că Bica a fost în audienţă la Interpol.


„Eu ştiu că Alina Bica a cerut audienţă la şeful Interpol. S-a dus la el, i-a spus unde stă, adresa, numărul de telefon şi dacă are nevoie de ea sau de Elena să le contacteze şi să vadă ce au de făcut. Acţiunea din ziua respectivă nu am înţeles-o. Am văzut ieşirea publică a şefului Interpol, Gustavo, în care a spus că el le intercepta şi ştiau absolut toată mişcarea. E şi normal. De ce acţiunea Interpol? Nu ştiu. Plus că, atât Elena, cât şi Alina au statutul de refugiat provizoriu”, a declarat Adrian Alexandrov, la Antena3.

Acesta a mai spus că, deşi Elena Udrea le-a spus celor de la Interpol că are carnet provizoriu de refugiat, reprezentanţii serviciului i-au răspuns că nu ştie despre existenţa unui astfel de document.
„De ce cei din România nu a ataşat documentul când a trimis documentul către cei de la Interpol. Mă gândesc că, dacă Interpol ar fi văzut documentul, le-ar fi chemat la instituţie şi ar fi vorbit cu ele, nu ar fi fost acţiunea stradală. (…) Cred că are atuuri (să fie eliberată, n.r.). Atât timp cât documentul care atestă carnetul de refugiat politic nu a fost prezentat celor de la Interpol… Mâine se va duce cu documentul să îl prezinte instituţiilor”, a mai spus iubitul fostului ministru al Turismului.
Sursa citată a mai subliniat că acţiunea celor de la Interpol le-a expus mediatic pe Udrea şi pe Bica, iar acum Alexandrov se teme pentru siguranţa sa şi pentru a fetiţei sale.
„Toţi ştiu unde locuiesc, ştiu cum arată. În contextul în care presa spunea despre ele că au milioane de euro, eu nu sunt în siguranţă, pentru că în Costa Rica se vorbeşte despre sechestrări, atât eu cât şi fetiţa putem deveni o ţintă. Eu am văzut pe posturile de televiziune din România şi arătau resorturi unde locuiesc Elena şi Alina Bica (…) maşini de lux, restaurante de lux. După acţiunea de la Interpol, au arătat unde locuiesc ele, într-un apartament cu trei camere”, a mai spus Adrian Alexandrov.
Elena Udrea a depus la Tribunalul din Costa Rica o cerere prin care cere ajutorul Ambasadei României în Mexic pentru a beneficia de un avocat din oficiu, potrivit unui document prezentat de Antena3.
Elena Udrea şi Alina Bica vor sta în arest preventiv două luni, în Costa Rica, perioadă în care va fi efectuată procedura de extrădare în România, a anunţat Gustavo Chinchilla, şeful Biroului local al Interpol.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.