Mozaic

CCR discută rezultatul referendumului pentru redefinirea familiei

Curtea Constituţională a României discută joi rezultatul referendumului pentru redefinirea familiei, organizat în 6 şi 7 octombrie.

Potrivit site-ului CCR, plenul Curţii Constituţionale va lua în dezbatere „constatarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din datele de 6 şi 7 octombrie 2018 privind Legea de revizuire a Constituţiei României”.

La referendumul pentru redefinirea familiei au votat 21,10% dintre alegători, potrivit datelor anunţate, pe 8 octombrie, de Biroul Electoral Central.

Conform Legii 3/2000, pentru ca referendumul să fie valabil era necesară o prezenţă la urne a cel puţin 30% dintre persoanele înscrise pe listele electorale permanente.

Numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendumul de revizuire a Constituţiei, organizat în 6 şi 7 octombrie, a fost de 18.279.011.

S-au prezentat la urne 3.857.308 de alegători, reprezentând 21,10% din numărul persoanelor înscrise pe liste.

Voturi valabil exprimate la răspunsul „Da” au fost 3.531.732, reprezentând 91,56% din numărul participanţilor, voturi valabil exprimate la răspunsul „Nu” – 249.412, adică 6,47%, iar voturi nule – 76.111, respectiv 1,97%.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.