Învățământ

Mită în școli. România, pe primul loc în UE privind corupția, iar efectele se văd la teste

România este pe primul loc în UE privind corupţia în şcoli, arată rezultatele unui sondaj realizat de o fundaţie. Specialiştii spun că vina le aparţine atât elevilor, cât şi profesorilor, iar efectele mitei se văd la Evaluarea Naţională, unde elevii au note mai joase decât media semestrială.

Potrivit rezultatelor sondajului , România se află pe primul loc în ceea ce priveşte corupţia în şcoli, pe locul doi şi trei aflându-se Croaţia şi Ungaria. La coada clasamentului se află Danemarca, Suedia şi Finlanda.

Reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor de părinţi susţin că şpaga în sistemul de învăţământ vine din ambele sensuri: părinţi şi profesori.

„Nu pot să cred că corupţia vine doar dintr-un sens, este o chestie biunivocă, ca un fel de dare şi luare de mită. Aici nu e scuză nici dacă constrângerea vine de la părintele care merge şi cotizează prin meditaţii sau prin cadouri, nici invers. (…) Ar trebui să dispară aceste practici la nivel educaţional”, a declarat, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţilor (FNAP), Iulian Cristache, potrivit Mediafax.

Rezultatele raportului vizează cele 28 de ţări ale Uniunii Europene.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.