Învățământ

Schimbări la examenul de Bacalaureat și Evaluarea Națională

Elevii care urmează să dea examen anul acesta vor trebui să treacă printr-o nouă schimbare, a unui minister care de mai bine de o lună nu are ministru plin. În subiectele de Bacalaureat 2019 și Evaluare Națională 2019 vor fi introduse teste tip grilă!

Ministerul Educației a modificat structura subiectelor de examen, astfel încât toate subiectele de la BAC și Evaluare vor avea 40% itemi obiectivi, adică întrebări deschise și tip grilă.

„Se merge pe abordare unitară la toate disciplinele de examen. La unele discipline erau deja itemi obiectivi, la socio-umane, la geografie. Nu erau astfel de subiecte la Română, la Matematică și la Istorie“, a precizat Marian Șuță, președintele Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), potrivit edupedu.ro.

Programa nu se schimbă

Șuță a declarat că aceasta este singura schimbare.

„În rest programa este aceeași, sunt respectate și structurile din anii anteriori. A fost o părere a conducerii Ministerului Educației, CNEE și-a spus punctul de vedere, dar s-a luat această decizie. S-a considerat că, în felul acesta, se va reduce diferența în notele obținute de elevi la contestații. Au fost cazuri unde diferența dintre evaluarea de la examen și cea de la contestație a fost destul de mare. Introducând acești itemi obiectivi, se mai reduce decalajul de punctaj“, a explicat oficialul.

O comisie formată din reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Cluj și CNEE se va întruni vineri pentru a discuta aceste schimbări.

„Vineri va fi o ședință la Cluj, în prezența reprezentanților CNEE, iar speța referitoare la structura programei nu se pune în discuție. Se va insista doar pe structură de subiect. La limba română se va modifica subiectul de tip I, în cuantum de 40%, în sensul în care vor fi 40% itemi obiectivi. Până acum erau subiectivi și semiobiectivi, în sensul în care de multe ori elevilor li se cerea părerea, iar baremul cadra într-un fel obiectiv modul în care copilul își exprima punctual de vedere”, a explicat Amalia Gurzău, purtător de cuvânt în cadrul ISJ Cluj.

Examenele sunt prea simple, iar schimbările prea multe

Unii profesori sunt de părere că examenele sunt prea simple, iar introducerea unor subiecte de tip grilă le va simplifica și mai mult. De asemenea, legislația prevede că examenele nu pot fi modificate pentru anul școlar în curs, ori schimbarea tipului de subiecte are în vedere chiar examenul de anul acesta.

„Mie nu mi se pare normal. Și așa nu se mai citește în țara asta aproape nimic, mai dai și teste grilă unde se merge la nimereală, nu? După părerea mea nu este o soluție, mai ales la limbă și comunicare. În țara noastră, ca la nimeni. În mod normal, copilul, când intră în clasa a IX-a, ar trebui să știe cum dă BAC-ul. Asta este o lege și nu ar trebui să se modifice pe parcursul anilor de studiu. Eu sunt din ce în ce mai sceptic. Examenele sunt prost organizate. Nu iau mulți nota 6 foarte mulți la bacalaureat, chiar dacă sunt foarte ușoare subiectele! Eu sunt foarte dezamăgit, nu mai am nicio pretenție”, a explicat Mircea Bertea, directorul Colegiului Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca.

Alți profesori spun că se dorește simplificarea examenelor pentru ca rata de promovabilitate să fie mai mare. Astfel, statisticile „să arate mai bine”.

„Putem presupune că astfel se dorește o creștere semnificativă și a procentelor de promovabilitate, deci o măsură populistă. Știu că oamenii de acolo, din grupurile de lucru care fac subiectele, nu au decis ei asta, și mai știu și că sunt, majoritatea, profesioniști, că vor da ce au ei mai bun pentru a genera un oarecare echilibru. Îi cunosc, am încredere în profesionalismul lor, am lucrat cot la cot cu ei ani de zile. E nedrept și față de ei și, subliniez, nu sunt responsabili pentru aceste decizii, pe care doar încearcă să le operaționalizeze cît mai echilibrat. Dar despre această treabă, mai rămîne să discutăm și alte dăți”, a explicat Horia Corcheș, profesor de limba și literatura română.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.