Administrație

Marile centre în care sunt internați adulți cu dizabilități vor fi restructurate

Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică (CRRN) Galda de Jos, unde sunt jumătate din persoanele adulte cu dizabilităţi care beneficiază de servicii sociale în sistem rezidenţial în Alba, respectiv 269, necesită restructurare. Această neceistate derivă din ultimele prevederi legislative, care limitează la 50 numărul beneficiarilor internaţi într-o astfel de unitate.

Potrivit unui raport al Consiliului Judeţean (CJ) Alba, deocamdată s-a luat măsura reducerii treptate a capacităţii actuale a Centrului din Galda de Jos, în sensul că, în locul beneficiarilor care părăsesc centrul, nu vor fi instituţionalizate alte persoane.

O situaţie asemănătoare este şi la Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi Abrud, unde sunt ocrotite 97 de persoane.

Potrivit prevederilor OUG nr. 69/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, capacitatea centrelor rezidenţiale pentru persoane adulte cu handicap nu poate fi mai mare de 50 de locuri. Se urmăreşte astfel reducerea numărului instituţiilor de mari dimensiuni, înfiinţarea unor centre de tip respiro, centre de pregătire pentru o viaţă independentă, locuinţe protejate, centre de integrare pentru persoanele adulte cu handicap.

În acest context, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Alba îşi propune realizarea unor măsuri care să încurajeze alternativele la serviciile rezidenţiale de tip vechi şi iniţierea demersurilor pentru obţinerea de fonduri europene şi realizarea infrastructurii noilor centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate, menţionează raportul citat.

CJ Alba, împreună cu DGASPC Alba, va demara procedura de restructurare a centrelor rezidenţiale pentru persoane adulte cu handicap ce funcţionează peste capacitatea prevăzută de noile modificări legislative, urmând a fi identificate oportunităţi de finanţare pentru construcţia/reabilitarea unor clădiri care să permită urgentarea procesului de tranziţie de la sistemul instituţionalizat la servicii integrate în comunitate, arată raportul menţionat.

În etapa imediat următoare se intenţionează depunerea unor proiecte în cadrul Programului de Interes Naţional „Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate”, prin care se vor înfiinţa servicii alternative de tip rezidenţial, pentru preluarea beneficiarilor din instituţiile de mare capacitate ce urmează să fie restructurate.

În ceea ce priveşte centrul din Galda de Jos, se vor contracta servicii de îngrijire pentru un număr de 140 beneficiari în cadrul a trei centre de îngrijire şi asistenţă (două cu o capacitate de 50 beneficiari fiecare şi unul cu o capacitate de 40 beneficiari). Şi-au manifestat intenţia de contractare trei ONG-uri din localităţile Vinţu de Jos, Arieşeni şi Dumbrava. Se va amenaja, de asemenea, un centru de îngrijire şi asistenţă cu o capacitate de 40 locuri în localitatea Ocna Mureş, care va funcţiona în structura DGASPC Alba.

Se vor contracta, totodată, servicii de îngrijire pentru un număr de 18 beneficiari în cadrul unui centru de recuperare şi reabilitare. Şi-a manifestat intenţia de contractare un furnizor de servicii din municipiul Alba Iulia. Se va amenaja o locuinţă protejată cu o capacitate de 10 beneficiari, la Sîncrai, care va funcţiona în structura DGASPC Alba.

Şi pentru centrul din Abrud, unde sunt 97 de beneficiari, se vor contracta serviciile de îngrijire a unui număr de 30 beneficiari în cadrul unui centru de îngrijire şi asistenţă. Şi-au manifestat intenţia de contractare două ONG-uri din Arieşeni şi Doştat şi două societăţi comerciale din Cib şi Întregalde. Se va reamenaja şi dota o locuinţă protejată cu o capacitate de 10 beneficiari, care va funcţiona în structura DGASPC.

„Menţionăm faptul că Primăria oraşului Abrud nu a reuşit să identifice imobile cu destinaţia centre de zi pentru persoane adulte cu dizabilităţi şi terenuri pentru ca DGASPC Alba să construiască locuinţe protejate în localitatea Abrud”, arată raportul CJ.

La finele lunii septembrie, în unităţile funcţionale de tip rezidenţial din structura DGASPC Alba beneficiau de protecţie 537 persoane adulte cu dizabilităţi, din care 269 la Galda de Jos, 97 la Abrud, 45 în centrul din Gârbova, 50 la Baia de Arieş şi 76 ocrotiţi în 10 locuinţe protejate.

În locuinţele protejate dezvoltate de către DGASPC Alba în baza contractelor de furnizare de servicii încheiate cu furnizori privaţi, beneficiau de servicii un număr de 121 persoane adulte cu handicap, la Râmeţ, Alba Iulia, Blaj, Vinţu de Jos, Pianu şi Galda de Jos.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.