Învățământ

Modelele de subiecte pentru Evaluarea și examenul de Bacalaureat nu se modifică în acest anul școlar

Modelele de subiecte au fost deja postate pe site-ul subiecte.edu.ro, informează un comunicat al Ministerului Educației Naționale (MEN).

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a vor susține examenele de finalizare a ciclurilor de învățământ gimnazial (Evaluare Națională) și liceal (Bacalaureat) după același format de subiecte ca în anul școlar anterior.

Modelele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat aferente sesiunilor din anul școlar 2018-2019 sunt postate pe site-ul subiecte.edu.ro.

Decizia a fost luată de ministrul interimar al Educației Naționale, doamna Rovana Plumb, după consultările avute vineri cu reprezentanții profesorilor, părinților și elevilor.

În urma întâlnirii organizate la sediul MEN, cei prezenți au solicitat în unanimitate ca examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat din anul școlar 2018-2019 să se desfășoare în aceleași condiții, fără a se modifica structura subiectelor propuse.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.