Național

România a intrat în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare lecție de educație financiară din lume

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Economisirii, la data de 31 octombrie, 13.230 de români din 59 de locaţii din România au participat la cea mai mare lecţie de educaţie financiară din lume.

Recordul a fost omologat joi, 1 noiembrie, de reprezentanţii Guinness World Records, care au fost prezenţi în România pentru a participa la tentativa oficială şi a certifica numărul de participanţi.

Pentru ca recordul să fie validat era necesară participarea simultană a cel puţin 5.624 de persoane, acesta fiind numărul de participanţi înregistrat în 2013 de o iniţiativă similară înregistrată în Statele Unite.

„Recordul aparţine românilor si României, reuşita este a noastră, a tuturor celor care au încredere că drumul spre prosperitate trece prin educaţie, drumul spre independenţa financiară trece prin educaţie. Recordul aparţine oamenilor care au intrat în sălile de curs şi celor care nu au reuşit, dar şi-au dorit. Recordul aparţine colegilor mei care demonstrează şi, cu această ocazie, că banking înseamnă, în primul rând, oameni şi comunităţi în jurul unei misiuni comune. România are nevoie de încredere, iar această încredere se naşte din realizări, vine atunci când demonstrăm că putem să ne mobilizăm împreună pentru o cauză importantă, care ţine de viitorul fiecăruia dintre noi. Responsabilitatea noastră este să punem la dispoziţie resursele, inclusiv şi mai ales educaţionale, pentru a contribui la crearea de prosperitate în România”, a declarat Sergiu Manea, CEO băncii care a organizat evenimentul.

Banca a făcut acest proiect, pentru a atrage atenţia asupra nivelului de economisire din ţara noastră. Un sfert dintre români nu economisesc deloc şi doar 17% dintre români au economisirea printre priorităţi, arată studiile Grupul Erste, acţionarul BCR, despre cunoştinţele financiare şi nivelul de economisire în ţările din Europa Centrală şi de Est. În plus, restul pun deoparte doar ce le rămâne la final de lună sau de an.

Mai mult de o treime dintre români cred că nu sunt pricepuţi să-şi gestioneze banii, că nu au talent la acest lucru.

„Şcoala de Bani” este un program în cadrul căruia se învaţă cum să fie gestionat bugetul zilnic, cum să se stabilească obiectivele financiare realiste, pe termen scurt, mediu şi lung, precum şi cum să fie atinse pentru a se ajunge la independenţă financiară.

„Numărul românilor care se simt bine informaţi în ceea ce priveşte educaţia financiară creşte de la an la an, chiar dacă în procente mici. O treime dintre români se consideră bine informaţi financiar, iar la capătul opus, 4 din 10 români cred că nu sunt deloc bine informaţi pe această temă”, mai susţin reprezentanţii băncii.

Printre partenerii care au participat la tentativa de depăşire a recordului mondial de cea mai mare oră de educaţie financiară se numără cele mai mari universităţi din România din marile oraşe.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.