Politică

Prima întâlnire a delegației naționale a Pro România a ales vicepreședinții partidului

Delegația națională s-a întrunit, marți, în prima ședință după Congresul Pro România organizat în perioada 20-21 octombrie la București. La întâlnire au participat toți coordonatorii județeni și conducerea centrală, filiala Alba fiind reprezentată de Horațiu Florea.

La ședința de marți au fost desemnați responsabilii pentru fiecare dintre cele 18 domenii majore de interes. Este vorba despre foști miniștri sau actuali parlamentari, toți cu „experiență semnificativă” în domeniile pe care le vor coordona și „care vor veni în fața oamenilor cu soluții la problemele din educație, sănătate, infrastructură sau absorbția fondurilor europene”, se arată într-un comunicat al partidului.

Consiliul de strategii guvernamentale al Pro România este format din următorii vicepreședinți: Ioana Petrescu – coordonator al Consiliului de strategii guvernamentale și Economie, Gabriela Podașcă – Incluziune socială și relația cu societate civilă și partenerii sociali, Emilia Meiroșu și Mihaela Huncă – Educație, Cristian Cosmin –Tineret, Ștefan Pirpiliu – Apărare, Mircea Banias – Transporturi, Liviu Stancu – Justiție, Augustin Jianu – Digitalizare, Răzvan Mitu – Energie, Aurelia Cristea – Antreprenoriat, Răzvan Cotovelea – Fonduri europene, Cătălin Nechifor – Administrație Centrală, Eugen Durbacă – Administrație locală, Laurențiu Rebega – Relația cu instituțiile europene, Bogdan Ivan – Turism, Felix Rache – Strategii și analiză politică, Mihai Sturzu – Inovare în politică.

De asemenea, din cadrul Consiliului de strategii guvernamentale fac parte și următorii coordonatori: Bogdan Tohăneanu – Interne, Mihaela Frăsineanu – Mediu, Alin Panc – Cultură, Anca Bălășoiu – Egalitate de șanse, Carmen Tocală – Sport, Nicuța Enache – Diaspora, Sorin Minea – Industria alimentară, Călin Gălășeanu – Sănătate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.