Administrație

Peste 1,5 miliarde de euro, bani atrași în Regiunea Centru în 20 de ani de activitate a ADR

Suma de peste 1,5 miliarde de euro a fost atrasă în cele şase judeţe din Regiunea Centru – Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, în cele două decenii de activitate a Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru, atât în perioada de preaderare, cât şi ca membri ai Uniunii Europene.

ADR Centru a marcat joi două decenii de activitate, printr-o conferinţă desfăşurată lângă Alba Iulia, în cadrul căreia au fost prezentate rezultatele obţinute încă din perioada de pre-aderare şi apoi din anii 2007-2013.

Pe lângă reprezentanţi ai autorităţilor din cele şase judeţe, la conferinţă au fost invitaţi şi foşti angajaţi şi colaboratori, oameni care au luat parte la primele întâlniri regionale şi au scris şi implementat proiecte europene. S-a discutat despre dezvoltarea regională în context european şi au fost prezentate exemple de bune practici privind sprijinul de care a beneficiat România după aderarea la UE, dezvoltarea regională, dar s-au punctat şi provocările perioadei 2021-2027.

Reprezentanţii ADR Centru au prezentat şi un material video în care au fost surprinse schimbările din oraşele regiunii datorate proiectelor implementate cu bani europeni.

Potrivit directorului general al ADR Centru, Simion Creţu, în cei 20 de ani de gestionare a fondurilor europene au fost atrase în Regiunea Centru peste 1,5 miliarde de euro, din care sute de milioane de euro s-au investit în şcoli şi spitale. Creţu a menţionat că au fost reabilitate, de asemenea, peste 700 de kilometri de drumuri judeţene şi străzi urbane, ajungându-se astfel ca infrastructura rutieră locală şi regională să o depăşească din punct de vedere calitativ pe cea naţională. Au fost restaurate zeci de obiective turistice, acest lucru contribuind la amplasarea pe primul loc la nivel naţional în privinţa numărului de turişti. Totodată, a menţionat Simion Creţu, peste 1.200 de firme au beneficiat de fonduri nerambursabile.

ADR Centru a luat fiinţă în noiembrie 1998, pentru a coordona procesul de dezvoltare regională în Regiunea 7 „Centru”. Agenţia a pornit la drum cu 9 angajaţi, ajungând acum la 130.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.