Administrație

Monumentul Marii Uniri va fi finalizat săptămâna viitoare


Monumentul Marii Uniri, creaţie a sculptorului Mihai Buculei, va fi finalizat la începutul săptămânii viitoare, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu.

„Am fost pe şantier şi din discuţia cu autorul, cu constructorii – trebuie să le mulţumesc şi ostaşilor români care au participat la construcţia acestui monument (genişti care s-au implicat în operaţiunea de asamblare a obiectivului – n.r.), vă asigur că luni monumentul se va fi încheiat”, a declarat Ivaşcu.

El a menţionat că mai este de ridicat cupola.

În ceea ce priveşte criticile apărute în mediul virtual conform cărora monumentul ar semăna, privit din anumite poziţii, cu logo-ul unei reţele de socializare, ministrul a afirmat că monumentul trebuie privit în integralitatea sa.

„Un monument nu se priveşte doar pe o singură componentă. Dacă îl privim în integralitate, o să vedeţi că, de fapt, sunt patru cruci care se unesc sub o boltă. Sigur, putem comenta orice. (…) Comentarii vor exista întotdeauna, pentru că gusturile diferă, dar important este că simbolistica pentru care s-a câştigat acest concurs (în 1993 – n.r.) au fost exact aceste cruci, ca un omagiu adus celor care au făcut Marea Unire. Drept care, eu cred că acest omagiu este mai important”, a opinat ministrul Culturii.

George Ivaşcu a făcut şi o glumă, spunând că s-ar putea ca sculptorul să ceară drepturi de autor de la Mark Zuckerberg, ţinând cont că macheta monumentului a fost creată în urmă cu 25 de ani, înaintea apariţiei Facebook-ului.

Monumentul are 22 de metri înălţime şi o greutate de circa 1.350 de tone. Pentru realizarea fundaţiei monumentului s-au turnat 10 coloane de circa 24 de metri adâncime.

În data de 1 Decembrie, şeful statului, Klaus Iohannis, este aşteptat, potrivit autorităţilor locale, să rostească câteva cuvinte în apropierea acestui obiectiv care va fi inaugurat de Ziua Naţională.

Încă din primii ani de după 1918, a apărut ideea ridicării unui monument dedicat Marii Uniri, populaţia donând bani în acest scop, însă, odată cu criza din 1929, proiectul a fost abandonat. După 1990, aproape cu regularitate în lunile premergătoare aniversării Zilei Naţionale, unii oameni de cultură şi politicieni locali au susţinut necesitatea înălţării unui „monument al Unirii” la Alba Iulia, fiind amplasată chiar o placă în Parcul Unirii prin care se indica faptul că acolo va fi ridicat acest obiectiv.

Printre cei care s-au opus edificării unui asemenea obiectiv s-a aflat, în 2008, şi arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia din acea vreme, Andrei Andreicuţ, care considera „neavenită toată tevatura (…) pe seama acestui subiect”, spunând şi că s-ar cheltui o sumă enormă de bani pentru un monument care nu va întrece Catedrala.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.