Social

A murit Mama Uţa, un simbol al Munţilor Apuseni

Mama Uţa a fost un veritabil simbol pentru Apuseni, Maria Suciu avea 85 de ani şi a fost un pionier în ceea ce priveşte agroturismul din această zonă a ţării, mii de turişti alegând de-a lungul anilor să se cazeze la peniunea acesteia.

Nu sunt puţini turiştii care i-au trecut pragul şi nu puţini îşi amintesc cum, în primii ani de după revoluţie, casa ei din Gârda de Sus a devenit locul perfect unde puteai să asculţi, la un foc şi o cană cu vin, cântecele munţilor. Aşa a început povestea uneia dintre primele pensiuni din zonă, care a devenit repede un fenomen în acei ani. Totul a plecat din dragostea ei pentru oameni şi din pasiunea pentru un lucru nou, turismul. Mama Uţa ”a inventat” noţiunea de gazdă bună în Apuseni şi a fost prima care a pus în practică ceea ce ulterior avea să fie botezat în documentele guvernamentale drept ”agroturism”. Avea tot timpul o vorbă bună şi, atunci când reveneai după mulţi ani în care nu ai călcat pe acolo, te primea şi îşi vorbea ca şi când ai fi plecat ieri.
Treptat, locul s-a dezvoltat şi a devenit o afacere printre multele din zonă, însă chiar şi aşa, mama Uţa îşi făcea timp să treacă pe la turişti şi să îi salute, iar oamenii se bucurau să fie recunoscuţi. Complexul ”Mama Uţa” a ajuns, în prezent, la 3 vile frumoase şi încăpătoare la poalele vârfului Curcubăta Mare, pe valea Arieşului, la 2 km de comuna Gârda de Sus.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.