Sănătate

Vizită la aromânii din satul Sesklo, în Grecia continentală

„Ghine aţi venit”, şi nu neapărat „Kalos orisate”, aşa cum, poate, te-ai aştepta fiind în Grecia, este expresia cu care poţi să fi întâmpinat ca turist român atunci când ajungi în Sesklo, o mică şi cochetă aşezare de lângă oraşul Volos, un sat în care populaţia vlahă este dominantă, scrie Agerpres.

Uzualele formule de salut în greacă, „Iasas”, „Kalimera”, „Kalispera”, uşor de reţinut de turişti, pot fi înlocuite de românii care ajung în Sesklo, cu expresiile în limba română „Salut”, „Bună ziua”, „Bună seara”. „Ghine, ghine aţi venit!” – aşa a fost întâmpinat un grup de turişti români care, recent, au ajuns, prin periplul lor prin Grecia, şi în mica aşezare Sesklo.

„Când vine un om xen (străin – n.r.) îi zicem ‘ghine ai venit’. Româneşte aşa se zice? Acum voi ziceţi alt soi, altceva. Noi zicem: ghine, ghine, Da, ghine ai venit!”, a explicat nea Mihail, epitrop de câţiva ani la biserica din sat, una impunătoare pentru o aşezare rurală.

Întrebat dacă în familie mai vorbesc astfel, bărbatul, acum de 75 de ani, dar fără a-şi arăta vârsta, a recunoscut că nu prea mult.

„Uite cum stă treaba: nu prea mult. Nu mult. Iar tinerii acuma nu mai ştiu rumâneşte. (…) Mai demult, când mergeam ca păcurari şi păşteam oi, nu mergeam mult la şcoală. În timp ce astăzi feciorii sunt la şcoală. Acum avem o horă (ţară – n.r.). Hora noastră. Mai demult erau toţi păcurari, cârvenari, astea lucrări (ocupaţii – n.r.) avea ista horă. Oi, căpri şi boi, puţini.. (…). Astăzi, însă, avem iaţevi mulţi, avem dascăli, ici sunt toţi, de tuti, feciori.(…). S-a schimbat mult de atunci”, a spus bărbatul. Deşi foloseşte, atunci când ne explică, şi cuvinte în greacă, reuşim să ne înţelegem cât de cât cu acesta.

Nea Mihail mai dezvăluie că, atunci când nu vrea ca cineva să ştie despre ce vorbeşte, ca să nu „aduchească” (înţeleagă – n.r.), atunci foloseşte limba vlahă. „Dacă vrem ca cineva să nu ştie ce vorbim, zicem: fă asta, fă ailaltă, fă aceea, ca să nu aduchească (înţeleagă – n.r.) nimică”, spune bărbatul.

Acesta ne face, din nou amestecând cuvintele, întrebându-ne mereu dacă „aduchem”, adică dacă înţelegem ce zice, un scurt istoric al aşezării vlahilor pe aceste meleaguri, dar şi al bisericii din sat.

„Au venit păcurari. Oi. (…). Stăteau în hora ista, se aşezau cu locu, făceau casă, deveneau dopi (localnici). Aducheşti? Bravo. Luau un ogor, o casă veche. (…). Aşa se adunară în hora noastră”, a explicat bărbatul.

În ceea ce priveşte biserica, ce are o icoană cu Sfântul Mihai, considerat ocrotitorul aşezării, făcătoare de minuni, după cum spune epitropul, aceasta a fost construită în urmă cu două secole şi jumătate. „Din câte ştiu eu, aista biserică este de acum 240-250 de ani. Aista mare. Ailaltă mică este mai înapoie (mai veche – n.r.)”, ne spune nea Mihail, care ne dă şi câteva exemple de cazuri în care oameni care s-au rugat în faţa icoanei s-au vindecat, potrivit acestuia.

Puţin mai târziu, l-am revăzut pe nea Mihail în faţa cofetăriei din sat, stând de vorbă cu nea Costa.

„Ce faci ? Eşti ghine?”, îl întreabă nea Costa pe nea Mihail, după care se aşează amândoi la aceeaşi masă.

Nea Costa ne spune că are patru copii. „Pe mine me cheamă Costa. Costică. Mine (eu – n.r.) am patru ficiori. Trei ficiori şi unea fată. Am douăsprezeci nepoţi. Cel mare are patru. Nicu are trei. Iorgu are trei şi fata meaua are doi”, ne dezvăluie nea Costa, care precizează că are 82 de ani.

Între timp apare în zonă şi soţia lui Costa. „Aista este muierea meaua. Are un pap (rudă – n.r.) în Rumania, în Bucureşti”, ne spune bărbatul.

În conversaţie intervine, la un moment dat, şi unul dintre turiştii români, Cristian, arheolog, care le spune celor doi că vrea să revină în Sesklo în primăvară pentru a vizita un sit arheologic din zonă, atestat în mileniul al VII-lea înainte de Hristos.

„Avem multe arhee”, îi spune acestuia nea Costa, care se oferă să îi fie ghid lui Cristian atunci când va reveni să viziteze situl de pe dealul Kastraki, adăugând totuşi că, fiind arheolog, tânărul român ştie cu siguranţă „mai ghine” decât el despre importanţa aşezării neolitice.

„Cale bună. Să ajungeţi cu ghine, acolo, în Rumania”, le urează vizitatorilor nea Costa.

Înainte de a pleca însă, turiştii români intră şi în „cafetăria” din centrul satului, atraşi de dulciurile fabricate artizanal aici şi considerate unele dintre cele mai gustoase din Grecia. Din fotocopia unui articol dintr-un ziar grecesc afişată pe un perete al cofetăriei înţelegem că însuşi Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a mâncat bomboane de ciocolată preparate la Sesklo.

„A vizitat Sf. Munte (Athos – n.r.) şi acolo a gustat. Le-a gustat, au fost bune, i-au plăcut”, ne spune cel care deţine laboratorul de cofetărie, Nicu, unul dintre fiii lui nea Costa. Dulciurile acestuia ajung, prin comandă, şi în diverse locuri din România, dar şi în Statele Unite ale Americii şi alte ţări europene. „Şi din Rumania o vinit de ia dulceni de la Nicu”, ne spune mândru nea Costa, care, ca o gazdă bună, oferă vizitatorilor şi câte o sticlă cu apă ca să aibă pe drumul de întoarcere spre casă.

Cine sunt aromânii

Aromânii, numiţi de istoriografia românească macedoromâni, exonim: vlahi, mai sunt cunoscuţi şi ca fărşeroţi, români epiroţi, megleno-români, iar în aromână ei îşi spun armâni sau rămăni, se regăsesc şi în anumite regiuni din Grecia. Aromâna este considerată de lingvişti unul din cele patru dialecte ale limbii române.

În Evul Mediu, aromânii au creat în 1186 în bazinul Dunării de jos şi al Vardarului (sudul actualei Românii, Bulgaria şi actuala Macedonie) regatul atunci denumit Regnum Valachorum (iar azi cunoscut ca al doilea ţarat bulgar), precum şi o serie de state semiautonome pe teritoriul actualei Grecii, cum ar fi Vlahia Mare sau Vlahia Mică. Ulterior, aromânii au jucat un rol important în mişcările de independenţă ale mai multor ţări balcanice, cum ar fi Bulgaria, Albania şi Grecia, faţă de Imperiul Otoman.

Potrivit volumului „Aromâni, Meglenoromâni, Istroromâni – Aspecte identitare şi culturale”, coordonator dr. Adina Berciu-Drăghicescu, de aproape un mileniu şi jumătate până astăzi, românii din Peninsula Balcanică şi-au păstrat trăsăturile lor fundamentale, limba, tradiţiile, obiceiurile, precum şi conştiinţa originii şi unicităţii etnice.

„Aromânii sunt consideraţi de majoritatea istoricilor ca fiind ramura sudică a poporului român despărţită de trunchiul principal, aflat la nordul Dunării, în urma aşezării la sud de Dunăre a populaţiilor migratoare, începând cu slavii şi continuând cu bulgarii. (…). Despre românii balcanici ne-au lăsat relatări interesante cronicarii bizantini şi cei români; au fost analizaţi şi de reprezentanţii Şcolii Ardelene; generaţia paşoptistă şi postpaşoptistă s-a ocupat şi ea în mod special de românii de la sud de Dunăre. (…). În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Mihai Eminescu remarca: ‘Nu există un stat în Europa Orientală, nu există o ţară de la Adriatică până la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăţi de naţionalitatea noastră. Începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Herţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în Munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind ca şi în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia şi până dincolo de Nistru, până aproape de Odesa şi de Kiev’. Cât priveşte limba macedoromânilor, tot Mihai Eminescu remarca: ‘e azi un adevăr cunoscut de toţi că e numai un dialect al limbii daco-române şi că n-are a face deloc cu limbile neolatine ale Occidentului… Atât dialectul din Istria, cât şi cel macedoromân sunt varietăţi ale limbii daco-române, cu mici deosebiri fonologice şi cu mari şi hotărâtoare asemănări’”, se arată în volumul amintit.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.