Social

Zăpadă din belșug, condiţii excelente de schi la Șureanu şi Arieșeni

Condiţiile de schi sunt excelente la acest sfârşit de săptămână, cu zăpadă abundentă, atât în Munţii Sebeşului, la Şureanu, cât şi în Apuseni, la Arieşeni, schiorii având la dispoziţie în total peste 13 kilometri de pârtii.

„Exceptând vremea foarte aspră, specifică începutului de ianuarie, condiţiile de schi sunt excelente, la Şureanu. Zăpada proaspăt aşternută asigură un sezon de lungă durată, cu pârtii perfect pregătite şi zone de off-piste care gem de omăt abundent. Unica problemă, ca întotdeauna, o reprezintă drumul între lacul Oaşa şi pârtii, pentru care sunt absolut necesare lanţurile”, a transmis presei Rareş Tileagă, monitor Şcoala de schi „Paşi Liberi”.

Potrivit acestuia, drumul forestier între lacul Oaşa şi Domeniul Schiabil Şureanu, în lungime de 18 kilometri, a fost deszăpezit, însă nu suficient. „Există multe porţiuni dificile, cu zăpadă multă, şi înguste cât pentru o singură maşină, aşadar fiţi pregătiţi pentru posibile ambuteiaje. Totodată, există gropi, şleauri, iar pe marginea drumului se află şanţuri adânci. Dacă veţi avea montate lanţurile, nu veţi întâmpina nici o problemă de acces”, a mai transmis Rareş Tileagă.

La acest sfârşit de săptămână sunt deschise toate cele 9 pârtii ale domeniului schiabil. Funcţionează, de asemenea, ambele teleschiuri, dar şi telescaunul.

Domeniul Schiabil Şureanu, care are pârtii în lungime de 11 kilometri, este situat la peste 2.000 de metri altitudine.

În zonă există şcoală de schi, centru de închirieri schiuri şi plăci în Poarta Raiului, restaurante la baza pârtiilor şi pe domeniul schiabil.

Şi în Apuseni, în apropiere de limita cu judeţul Bihor, la Arieşeni, la 1.400 de metri altitudine, există două pârtii, în lungime de doi kilometri, unde sezonul de schi continuă cu zăpadă naturală şi abundentă.

„Pârtiile sunt perfect pregătite şi îşi aşteaptă turiştii zi de zi, cu atât mai mult cu cât se anunţă vreme foarte potrivită pentru schi. (…). Zăpada este arhisuficientă, stratul bătătorit măsurând în jur de 60 de centimetri. Totodată, instalaţiile de transport pe cablu funcţionează în regim normal”, a precizat Rareş Tileagă.

Şi la Arieşeni funcţionează o şcoală de schi şi snowboard, centre de închirieri schiuri şi plăci la baza pârtiilor, restaurante şi unităţi de cazare la baza pârtiilor şi în staţiune.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.