Social

Bărbatul care a omorât un tânăr la Mediaș a fost prins. El a mai fost condamnat pentru omor

Momentul crimei de la Mediaș, suprins de camerele de supraveghere din zonă

Poliţiştii au reuşit să-l prindă duminică după-amiază, în judeţul Alba, pe bărbatul bănuit că ar fi ucis cu cuţitul, în urmă cu o zi, un tânăr, la Mediaş, suspectul fiind recidivist.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Veştemean, a declarat pentru Agerpres că cei trei suspecţi care ar fi participat la omor sunt audiaţi în prezent de procurori.

„L-au prins şi pe al treilea, adineaori, în Alba. E recidivist, fusese condamnat tot pentru omor”, a spus Veştemean.

Potrivit acestuia, cel prins duminică este coautor al crimei de la Mediaş, iar acesta i-ar fi tăiat artera femurală victimei cu un cuţit.

Prim-procurorul Ioan Veştemean a explicat că a avut loc o ceartă între două grupuri de bărbaţi, sâmbătă seara, într-un bar din municipiul Mediaş.

„Este posibil să fie vorba de doi coautori şi un complice la omor”, a arătat prim-procurorul.

Victima este un tânăr din Mediaş care a murit în urma loviturilor primite.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.