Economie

Incident tehnologic la o fabrică de componente auto

Mai multe echipaje ale detaşamentului de pompieri Alba Iulia intervin marţi seara la o fabrică de componente auto din Alba Iulia unde a avut loc un incident tehnologic, personalul evacuându-se fără probleme, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Potrivit sursei citate, la faţa locului sunt trei autospeciale, o autoscară şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea unui incident tehnologic în urma căruia s-a degajat o cantitate mare de fum. Persoanele din interior s-au autoevacuat şi nu au fost înregistrate victime.

Incidentul tehnologic a avut loc la instalaţia de sablare, ceea ce a dus la degajări mari de fum în hală.

Fabrica este deţinută de o firmă belgiană şi produce roţi dinţate pentru motoarele autoturismelor. Ea se află în vecinătatea fabricii de condimente care a ars la începutul lunii februarie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.