Administrație

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal, solidari cu protestele inițiate de alte instanțe și parchete din țară

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba susţin că noile modificări aduse legilor justiției împiedică Ministerul Public să-și ducă la îndeplinire îndatoririle, solidarizându-se, de asemenea, cu formele de protest inițiate de către procurori și judecători de la alte instanțe și parchete.

Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, procurorii s-au întrunit vineri, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, în Adunarea Generală, pentru a dezbatere şi a exprima un punct de vedere referitor la modificările legilor 303/2004, 304/2004 şi 317/2004, aduse prin O.U.G. nr.7 din 19 februarie.

În unanimitate, potrivit sursei citate, s-a decis susţinerea mesajului public al Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 19 februarie, a punctului de vedere exprimat, tot la aceeaşi dată, de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi a punctului de vedere exprimat de către Asociaţia Forumul Judecătorilor din România la data de 22 februarie. S-a apreciat că „modificările adoptate recent au un impact major asupra capacităţii Ministerului Public, în ansamblul său, de a-şi aduce la îndeplinire îndatoririle constituţionale”.

Totodată, procurorii din cadrul Adunării Generale a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba au mai decis, în unanimitate, „să se solidarizeze cu formele de protest iniţiate de către alţi procurori şi judecători de la alte instanţe şi parchete, precum şi, în conformitate cu limitele legii şi ale regulamentelor interne, să declanşeze forme de protest ulterioare în funcţie de modalitatea de soluţionare a aspectelor şi solicitărilor invocate în poziţiile publice la care au achiesat”.

Joi, au luat o poziţie asemănătoare şi procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.