Politică

Ambiții județene. Pro România se vrea „o alternativă la social-democrația din județul Alba”


Horațiu Florea, coordonatorul filialei județene Alba a Pro România, ținut de mână de președintele partidului, Victor Ponta

Reprezentanții Pro România din județul Alba au trecut la atac împotriva partidului din care s-au desprins. Liderul județean al tinerei formațiuni police anunță că „tot mai multe persoane nu se mai regăsesc în actualul mod al PSD de a face politică”.

„Discuțiile pe care le-am purtat, în ultima perioadă, cu membri ai Partidului Social Democrat din județul Alba, mi-au arătat faptul că, în interiorul filialei județene, există mari nemulțumiri față de felul în care această formațiune este condusă, atât la nivel central cât și local”, transmite, printr-un comunicat de presă, liderul Pro România Horațiu Florea.

Pentru acest motiv, Florea afirmă că pe aceștia îi așteaptă „alături de noi, în proiectul Pro România. Este cunoscut faptul că Victor Ponta a condus cel mai bun Guvern pe care România l-a avut din 1990 și până acum, lucru recunoscut de toți social democrații, inclusiv de către cei din județul nostru. La momentul de față, organizația din Alba a partidului Pro România are filiale în circa 90% din unitățile administrativ teritoriale ale județului, iar numărul membrilor este unul semnificativ și în permanentă creștere”.

Florea, care este coordonatorul filialei județene Alba a partidului, își încheie chemarea cu un „apel către cei care cred cu adevărat în ideile de centru-stânga și nu numai, să dea dovadă de luciditate, onoare și să recunoască faptul că Liviu Dragnea, alături de o mână de oameni, a confiscat cel mai mare partid din România și l-a transformat într-o unealtă a propriilor interese

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.