Social

Tată și fiu din Albac, arestați pentru contrabandă cu țigări

Doi bărbați din Albac, tată și fiu, sunt cercetați de polițiștii de investigare a criminalității economice, pentru contrabandă cu țigări. La percheziție, polițiștii au găsit peste 3.400 de țigarete, pe care cei doi ar fi încercat să le comercializeze, în mod ilegal.

La data de 12 martie 2019, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au efectuat o percheziție la domiciliul a doi bărbați din Albac, cu vârste de 60 și 24 de ani, tată și fiu, bănuiți de contrabandă cu țigări.

La locuința celor doi au fost găsite 3.457 de țigarete, care se pare că provin din contrabandă și pe care, cei doi ar fi încercat să le comercializeze, în mod ilegal, persoanelor din zona Munților Apuseni.

Pe numele celor doi bărbați, polițiștii au întocmit dosar penal, în care sunt cercetați, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „colectare, deținere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere și vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia”, faptă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi precum și a provenienței țigărilor de contrabandă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.