Economie

Fondul European de Investiţii acordă fonduri de 170 mil. € pentru IMM și studenți

https://padureademaine.ro/

Fondul European de Investiţii (FEI) a semnat miercuri patru acorduri de finanţare în România, prin care ţara noastră va beneficia de fonduri de peste 170 de milioane de euro pentru dezvoltarea IMM şi pentru a credita studenţii care vor să-şi continue cursurile în străinătate.

Astfel, FEI şi instituţia financiară nebancară FINS au semnat primul acord de garantare Erasmus+ din România, în valoare de 4,5 milioane de euro, care va permite FINS să crediteze studenţii care vor să continue studiile la master în străinătate.

Astfel, aproximativ 450 de studenţi vor beneficia de credite în condiţii favorabile pentru a studia în altă ţară din UE, precum şi în Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia şi Turcia.

Totodată, FEI a semnat acorduri Cosme cu CEC Bank (25 de milioane de euro), Deutsche Leasing România IFN (80 de milioane de euro) şi Libra Internet Bank (65 milioane de euro), care vor facilita accesul la credite şi finanţări de leasing pentru aproape 3.000 de Întreprinderi Mici și Mijlocii (IMM).

„Pentru prima dată în România, FEI va sprijini accesul la finanţare pentru 450 de studenţi care vor putea obţine credite pentru costul studiilor, sporind astfel posibilitatea de instruire pentru o gamă mai largă de studenţi. De asemenea, prin noile noastre acorduri Cosme, vom îmbunătăţi condiţiile de finanţare pentru 3.000 de IMM. Astfel, se va îmbunătăţi competitivitatea unui segment important al economiei româneşti, care constituie motorul creşterii economice, creării de locuri de muncă şi al inovării”, a afirmat Roger Havenith (foto), directorul general adjunct al FEI, cu ocazia ceremoniei de semnare a acordurilor.

FEI face parte din Grupul Băncii Europene de Investiţii, iar principala sa misiune este să sprijine IMM din Europa prin facilitarea accesului acestora la finanţare.

PUBLICITATE

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.