Administrație

Spaţiile de joacă în satele din Ciugud vor fi proiectate de studenți peisagiști

Spaţiile de joacă din cele cinci sate ale Ciugudului, comuna cu cea mai mare absorbţie de fonduri europene din România, urmează să fie amenajate în această vară pe baza unor proiecte gândite de către studenţi ai Facultăţii de Urbanism din Bucureşti.

„Ciugudul este o comunitate care creşte de la an la an, iar acest lucru este o bucurie, dar şi o provocare pentru administraţia locală. (…). Copiii sunt viitorul unei comunităţi şi lor trebuie să le oferim atenţia şi dragostea noastră dacă vrem cu adevărat ca acest viitor să arate bine. Acesta este şi motivul pentru care i-am provocat pe tinerii studenţi de la Facultatea de Urbanism din Bucureşti să gândească şi să proiecteze viitoarele locuri de joacă din comună. Ideile lor ne-au impresionat şi sperăm ca în această vară să începem amenajarea acestor spaţii de joacă şi socializare”, a spus primarul Gheorghe Damian.

Studenţi urbanişti şi peisagişti din cadrul Facultăţii de Urbanism – Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti au participat, în perioada 2 – 6 mai, la Ciugud, la un workshop în cadrul căruia au gândit şi proiectat urbanistic spaţiile de joacă din satele comunei. Denumit “Conectarea comunităţii locale prin amenajarea de spaţii publice pentru socializare şi joacă”, workshop-ul a reunit nouă studenţi, care, sub îndrumarea Anei Opriş şi cu ajutorul urbaniştilor Laura şi Alexandru Damian, au proiectat urbanistic şi peisagistic cinci spaţii de joacă pentru copii în satele Ciugud, Şeuşa, Drâmbar, Hăpria şi Teleac.

„În cadrul atelierelor de lucru, ei au dezvoltat proiecte pentru 18 aparate/structuri de joacă, construite în întregime din lemn şi materiale prietenoase cu mediul înconjurător, pe care le-au combinat în cadrul a 5 amenajări distincte, urmărind punerea în valoare a spaţiilor selectate de către administraţia locală împreună cu echipa de urbanişti colaboratori. Toate acestea au fost realizate in scopul consolidării identităţii localităţilor şi a susţinerii vitalităţii şi atractivităţii acestora. De asemenea, studenţii au primit sprijin şi sfaturi privind modul în care poate fi prelucrat lemnul din partea Octaviei şi Lucian Loiş, doi tineri arhitecţi care au construit la Hăpria un atelier specializat în prelucrarea lemnului”, se arată în comunicat.

Workshop-ul „Conectarea comunităţii locale prin amenajarea de spaţii publice pentru socializare şi joacă” a fost organizat de Primăria Comunei Ciugud, în parteneriat cu Facultatea de Urbanism din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.