Social

Premieră: Reprezentaţii în mediul rural la Festivalul Internaţional de Teatru „Povești”

Festivalul Internaţional de Teatru „Poveşti”, unic în ţară prin conceptul şi adresabilitatea sa, care va avea loc între 19 şi 25 mai, nu se va desfăşura la această ediţie, cea de-a XIV-a, doar în Alba Iulia, informează organizatorii.

Festivalul va avea, în premieră, reprezentaţii şi în mediul rural, la Căminul Cultural din Fărău şi la Centrul Cultural Castel Sâncrai, precum şi în Petreşti, o suburbie a municipiului Sebeş, şi în oraşele Blaj şi Zlatna.

„Structura festivalului este aceeaşi ca la ediţiile anterioare, respectiv dimineaţa, spectacole destinate copiilor, iar după-amiaza şi seara, piese de teatru pentru tineret şi adulţi”, a menţionat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul festivalului, Ioana Bogăţan.

În total vor fi 15 producţii, atât din România, cât şi din străinătate – în acest an doar din Franţa.

Ioana Bogăţan a completat că, la fel ca la ediţiile precedente, agenda festivalului cuprinde şi lansări de carte, expoziţii de artă plastică, de costume, de marionete, ateliere de scenografie, conferinţe şi concerte.

Ea a subliniat că valoarea unui festival este dată, în primul rând, de regizorii care participă, iar „Poveşti” de la Alba se bucură de reprezentaţii ca „Wolfgang”, regia Radu Afrim, un spectacol al Teatrului Tineretului Piatra Neamţ, „Țiganiada” lui Alexandru Dabija, pusă în scenă de Teatrul Naţional Cluj Napoca, „Orchestra Titanic”, piesă în regia lui Felix Alexa, de la Teatrul Naţional „Ion Luca Caragiale” Bucureşti. Şi în acest va fi prezent, la fel ca în anii trecuţi, Marcel Iureş, cu „Moş Nechifor”, regizat de Alexandru Dabija.

Vor mai urca pe scenă actori ca Mihai Călin, Claudiu Bleonţ, Vlad Zamfirescu, Tania Popa şi Cuzin Toma.

Copiii se vor bucura din plin de poveştile din „Crăiasa zăpezii” – regia Cristian Pepino, „Dănilă Prepeleac” – regia Traian Savinescu, „Povestea celor trei purceluşi… care de fapt sunt patru”, regizată de Éva Lábadi-Megyes, „Cartea cu Apolodor” şi „Harap-Alb”, ambele în regia lui Toma Hogea, „Cei trei muşchetari”, regia Cristian Mitescu, „O poveste japoneză” – regia Irina Niculescu şi „Mica sirenă”, în regia. Oanei Leahu.

„Noi ne-am îndreptat un pic şi în judeţ cu nişte evenimente pentru copii. Colegii noştri de la Teatrul de Păpuşi Puck din Cluj Napoca vor juca spectacolul «Dănilă Prepeleac» la Blaj şi mai avem un soi de atelier-spectacol, teatru de umbre se numeşte, este un spectacol combinat cu un fel de atelier în care copiii vor fi implicaţi în ceea ce se întâmplă pe scenă. Acesta va fi la Sâncrai, unde vom avea şi o lansare de carte, Zlatna, Petreşi şi Fărău”, a precizat directorul festivalului, Ioana Bogăţan.

Organizat de Teatrul de Păpuşi „Prichindel” din Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba, festivalul dispune de un buget de aproximativ 100.000 de euro.

Preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, şi-a exprimat convingerea că în cei 14 ani de festival s-a conturat la Alba Iulia un public iubitor de frumos

„Sperăm ca an de an să câştigăm spectatori şi iubitori de teatru. (…). Ne dorim un public educat pentru cultură în judeţul Alba. Dorim să dezvoltăm şi mai mult festivalul. Vrem să îndrăznim mai mult”, a afirmat Ion Dumitrel.

Preţul unui bilet poate fi considerat unul mai mult decât acceptabil. Mai exact, 22 de lei pentru un bilet întreg, 15 lei preţul unui bilet pentru studenţi şi pensionari şi 5,5 lei pentru copii şi adolescenţi.

Ediţia din 2019 este organizată cu sprijinul UniTeR, al Primăriei municipiului Alba Iulia şi al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.