Social

Președintele Asociaţiei de Psihiatrie: Se înregistrează o morbiditate crescută prin boli psihice

În România se înregistrează valori crescute ale morbidităţii prin boli psihice, afirmă preşedintelui Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP), medicul Cătălina Tudose.

Afirmația vrea să fixeze cadrul dezbaterilor programate să aibă loc cadrul Congresului Naţional de Psihiatrie care va avea loc la Sibiu care va avea loc în perioada 29 mai – 1 iunie și care va reuni este 700 de specialiști. La congresul care va avea loc la Sibiu vor fi prezenţi specialişti români şi străini, potrivit unui comunicat de presă dat publicității joi.

„În condiţiile înregistrării unor valori îngrijorător de crescute ale morbidităţii prin boli psihice ca şi ale costurilor plătite de societate, ne dorim o întâlnire fructuoasă a profesioniştilor interesaţi în exercitarea cu demnitate a acestei frumoase profesii şi în promovarea drepturilor cetăţenilor români la diagnostic, la tratament, la reabilitare şi nu în ultimul rând la prevenţia suferinţelor psihice”, a declarat medicul Cătălina Tudose.

„Necesitatea înfiinţării unui departament dedicat tinerilor specialişti, aspecte legate de educaţia academică a medicilor din ţară cu propuneri de îmbunătăţire a acestui proces, nevoi şi particularităţi ale comunicării ARPP cu instituţiile guvernamentale, organizaţiile de pacienţi, mass-media, justiţia şi, nu în ultimul rând, cu specialiştii din alte domenii sunt doar câteva din temele abordate în cadrul congresului”, se arată în comunicat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.