Social

Arhiepiscopul Irineu: „E prea multă răutate în societatea actuală”

Arhiepiscopul Irineu (fotografie de arhivă)

Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu, a afirmat, luni, în cadrul unui eveniment organizat în Abrud, la 100 de ani de la prima vizită în Apuseni a Regelui Ferdinand și Reginei Maria, că e „prea multă răutate în societatea actuală”.

Ierarhul a opinat şi că liderii politici trebuie să se ghideze după principiul lui Avram Iancu, al cărui „unic dor” a fost să-şi vadă naţiunea fericită.

În cadrul conferinţei „Apusenii şi Moţii la Centenar Regal”, arhiepiscopul Irineu a evocat momentul din 28 mai 1919, atunci când suveranii României Mari au făcut o primă vizită în Apuseni, menţionând şi că Regele Ferdinand şi Regina Maria au avut credinţă în Dumnezeu şi iubire de ţară.

„Fără aceste două valori, Dumnezeu şi Patria, nu sunt şanse reale de redresare morală şi de progres economic. (…). De la Regele Ferdinand şi Regina Maria învăţăm că, pentru edificarea materială şi spirituală a ţării noastre, se impune să dăm dovadă de credinţă în Dumnezeu, de iubire faţă de Neam şi de munca creatoare. Dacă vrem belşug şi o reaşezare a lucrurilor, nu trebuie neglijată schimbarea în bine a oamenilor, pentru că e prea multă răutate în societatea actuală. Iar pentru a ieşi din ceaţa în care ne aflăm, noi, românii, trebuie să fim fideli legii strămoşeşti, iar conducătorii noştri politici trebuie să aibă un caracter nobil, încât fiecare dintre ei să poată mărturisi, dimpreună cu ‘Craiul Munţilor’, Avram Iancu, ‘unicul dor al vieţii mele este să îmi văd naţiunea fericită’”, a declarat înaltul ierarh ortodox.

Centrul Pentru Politici Locale şi Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere „Detunata-5 Moţi- Avram Iancu” organizează luni şi marţi mai multe evenimente dedicate marcării unui secol de la vizita Familiei Regale în Apuseni şi, totodată, a împlinirii unui veac de la înfiinţarea Jandarmeriei Române în Ardeal.

Startul manifestărilor s-a dat luni, la intrarea în oraşul Abrud, unde a avut loc un ceremonial de primire a unei replici a sabiei lui Ştefan cel Mare, a osemintelor lui Mihai Viteazul şi a Icoanei Maicii Domnului de la Meteora. Programul a continuat cu conferinţa „Apusenii şi Moţii la Centenar Regal”, seara încheindu-se cu un concert susţinut de preotul Doru Gheaja şi Cenaclul „Lumina Lină”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.