Administrație

Consiliul Local Aiud a aprobat finanțarea sărbătoririi Zilei Internaționale a Copilului

Proiectul de hotărâre privind sărbătorirea Zilei Internaționale a Copilului și la Aiud a fost aprobat de Consiliul Local Aiud în ședința ordinară de joi, fiind alocate fonduri pentru organizarea sărbătoririi zilei, sâmbătă, 1 iunie 2019, între orele 11 – 14, în Parcul Municipal Aiud.

„Vom pregăti diverse activități pentru cei mici, printre care putem enumera: jocuri, pictură pe față, modelaj de baloane, concurs probă cu obstacole, desene pe asfalt și o inedită întrecere de tip ‘color run’. Copiii cu vârsta de până la 18 ani vor avea acces gratuit la Muzeul de Științele Naturii, în intervalul orar 8 – 16”, afirmă reprezentanții Primăriei.

Evenimentul va fi organizat de Primăria și Consiliul Local Aiud, în colaborare cu Serviciul de Ajutor Maltez în România, sucursala Aiud, cu Centrul Cultural „Liviu Rebreanu” Aiud și cu Muzeul de Științe ale Naturii Aiud.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.