Social

Încă un poştaş din Sebeş a fost reținut

Încă un poştaş din Sebeş a fost reţinut de poliţişti, după ce la domiciliul acestuia s-au găsit şi ridicat înscrisuri care atestă faptul că acesta nu a livrat destinatarilor corespondenţa pe care a primit-o în data de 11 iulie.

Potrivit unui comunicat transmis de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, joi a fost efectuată o percheziţie la un bărbat de 33 de ani, din Sebeş, care este bănuit că ar fi reţinut fără drept corespondenţa mai multor persoane de pe raza municipiului Sebeş.

„La data de 18 iulie 2019, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeş, au efectuat o percheziţie la domiciliul unui angajat al unei societăţi de curierat, unde au găsit şi ridicat înscrisuri care atestă faptul că acesta ar fi intrat în posesia corespondenţei nelivrate la data de 11 iulie 2019”, se menţionează în comunicat.

Bărbatul, care, potrivit unor surse, este angajat al Poştei, a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca vineri să fie prezentat procurorilor pentru dispunerea măsurilor legale.

Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Alba.

Alţi nouă angajaţi ai Poştei au fost reţinuţi în ultima lună pentru că nu au livrat corespondenţa şi au semnat în fals borderourile de livrare.

La începutul lunii iulie, dirigintele Oficiului Poştal Sebeş a fost reţinut şi ulterior pus sub control judiciar, fiind acuzat că şi-ar fi instigat subalternii să nu livreze corespondenţa sau să o distrugă. Dirigintele Poştei din Sebeş nu va mai putea, pe perioada celor 60 de zile de control judiciar, să desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele, la fel ca şi alţi opt factori poştali pentru care, la finele lunii iunie, a fost dispusă aceeaşi măsură de către procurori.

În perioada 2018 – 2019, în calitate de diriginte al Oficiului Poştal Sebeş, în mod repetat, a determinat opt factori poştali să nu livreze destinatarilor din raza Oficiului Poştal Sebeş corespondenţă expediată de instanţele de judecată, precum şi de către diverşi alţi expeditori care a depăşit termenele de livrare şi să semneze în fals în numele destinatarilor borderourile de livrare, pe care ulterior factorii poştali le-au comunicat instanţelor de judecată şi celorlalţi expeditori, atestând în mod neadevărat că ar fi livrat corespondenţa.

În iunie, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor, au efectuat 16 percheziţii pe raza municipiului Sebeş şi şapte pe raza a cinci comune arondate municipiului Sebeş. Cercetările au arătat faptul că, în perioada ianuarie 2018 – iunie 2019, mai mulţi angajaţi ai societăţii care furnizează servicii poştale nu ar fi înmânat destinatarilor corespondenţa expediată de către instanţele de judecată şi ar fi semnat, în fals, în numele destinatarilor, dovezi şi borderouri de livrare, primele fiind expediate ulterior instanţelor de judecată.

La percheziţii au fost găsite peste 10.000 de plicuri care nu au ajuns la destinatari.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.