Social

Vreme caniculară și ploi slabe, în următoarele două săptămâni

Vremea va fi, în general, caniculară la nivelul întregii ţări, iar precipitaţiile în general reduse cantitativ, reiese din prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), publicată luni şi valabilă pentru perioada 19 august – 1 septembrie.

În Transilvania, în prima săptămână, vremea va fi călduroasă, cea mai ridicată medie a temperaturilor maxime fiind de 33 de grade, pe 21 august. Aceasta va scădea, apoi, spre 28 de grade, iar spre sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză mediile diurne vor caracteriza o vreme caldă. Valorile termice vor oscila între 27 şi 29 de grade. În prima săptămână, media minimelor termice va fi de 14 – 15 grade, iar ulterior minimele termice vor scădea în jurul a 12 grade. Ploile vor fi slabe şi vor fi prezente în intervalul 25 – 29 august.

La munte, valorile termice diurne vor fi în creştere spre o medie în jurul a 23 de grade, în 21 august, iar până în data de 29 august, această medie va scădea spre 18 de grade. Ulterior, variaţiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, în jurul aceleiaşi valori medii de 18 de grade. Temperaturile minime vor avea o evoluţie similară cu cea a maximelor, astfel că vor creşte, în medie, spre 13 grade în 21 şi 22 august, pentru ca ulterior să scadă uşor spre o medie de 10 grade, în 29 august, ce se va menţine până la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor, mai ales averse, posibil însoţite de descărcări electrice, va fi mai ridicată în intervalul 24 – 29 august.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.