Național

Salariile continuă să crească, dar sunt erodate de inflație

https://padureademaine.ro/

Salariile nete pe economie au crescut, pe medie, cu 15,2% în iulie faţă de iulie 2018, arată datele Statisticii publicate luni, care punctează însă: creşterea reală a fost de 10,6%. Acest lucru înseamnă că inflaţia şi-a luat obolul: o treime din creşterea salarială.

Însă şi o creştere de salarii de 10% este una foarte bună, mai ales că ea vine peste o altă creştere cu două cifre înregistrată anul trecut. În construcţii salariile au crescut cu 50% ca urmare a facilităţilor fiscale introduse la începutul anului prin Ordonanţa 114. Acest lucru s-a văzut în avansul sectorului care a crescut în primul semestru cu 22%. Trebuie amintit însă că sectorul de construcţii vine de undeva de foarte jos, cu scăderi puternice în ultimii zece ani – doar trei ani de creştere într-un deceniu, prin urmare şi efectul de bază este important.

Salariul mediu net în construţii a ajuns în iunie la 3.000 de lei, aproape de salariul mediu pe economie de 3.100 de lei, după ce, în anii din urmă, însemna jumătate din salariul mediu. Ca procent de creştere a salariului net, cel mai bun ritm a fost consemnat în iulie 2019 faţă de iulie 2018 de Învăţământ, plus 17,8%.

PUBLICITATE

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.