Politică

Scrisoare deschisă Expert Forum: „Nu blocați organizarea alegerilor prezidențiale!”

https://padureademaine.ro/

Mai multe asociaţii civice au semnat o scrisoare în care îşi arată îngrijorarea față de modul în care Comisia parlamentară de anchetă pentru alegerile europarlamentare gestionează ancheta privind Sistemul informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.

Scrisoarea vine după ce prim-adjunctul STS, Ionel-Sorin Bălan, a afirmat că în prezent, tabletele destinate introducerii datelor votanților în secție sunt sigilate și nu pot fi folosite, fiind obiectul anchetei Comisiei parlamentare.

„Având în vedere că mai sunt mai puțin de două luni până la alegerile prezidențiale, iar în acest moment tabletele sunt sigilate, la dispoziția Comisiei, considerăm că încetinirea procesului de investigare poate conduce la blocarea organizării în mod legal și transparent a alegerilor din luna noiembrie. În acest sens, solicităm Comisiei urgentarea acestor acțiuni și punerea fără întârziere a tuturor echipamentelor necesare pentru pregătirea alegerilor prezidențiale la dispoziția STS și AEP, conform reglementărilor în vigoare. Reiterăm faptul că informațiile distribuite în spațiul public conform cărora alegerile pot fi fraudate cu ajutorul SIMPV nu sunt justificate, întrucât este un sistem electronic care are scopul de a gestiona fluxul de alegători în cadrul procesului de votare, de a preveni votul multiplu și de a facilita centralizarea datelor. Procesele verbale au fost întocmite pe baza voturilor exprimate în secții, iar SIMPV a fost doar un instrument transparent de centralizare a proceselor verbale. Partidele politice au avut reprezentanți în birourile electorale în momentul numărării voturilor și centralizării rezultatelor, fapt care asigură un control asupra modului de prelucrare a acestor informații. În plus, potrivit raportului de observare publicat de campania FiecareVot, erorile din procesele verbale sunt mai degrabă legate de lipsa de înțelegere a procedurilor de către membrii birourilor electorale și nu reprezintă o tentativă organizată de fraudare a alegerilor. În același timp, instituțiile implicate în organizarea procesului electoral au adus deja argumente care confirmă lipsa unei fraude care ar fi afectat rezultatul”, se arată în scrisoare.

Asociaţiile civice reamintesc că SIMPV este un „instrument esențial pentru asigurarea transparenței și încrederii publice în procesul electoral”.

Semnatarii scrisorii sunt: Asociația Centrul pentru Studiul Democrației, Asociația Civica, Asociația Declic, Asociația Expert Forum, Asociația pentru Dezvoltare GHEPart, Asociația Centrul pentru Resurse Civice, Asociația Centrul pentru Inovare Publică, Centrul Roman de Politici Europene, Centrul de Asistenta pentru Organizatii Neguvernamentale – CentrAs, Funky Citizens, Geeks For Democracy, Maria Krause, expert electoral/ Observatorul Electoral şi Mircea Kivu, sociolog.

PUBLICITATE

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.