Sport

Echipele românești nu vor mai putea evolua în Europa League din 2021

UEFA a înfiinţat o nouă competiţie continentală la nivelul echipelor de club – UEFA Europa Conference League, cea care va debuta din 2021.

Noua întrecere va da şansa mai multor echipe mici să poată evolua în cupele europene, iar decizia înfiinţări competiţiei vine după ce Europa League va reduce numărul de echipe calificare în faza grupelor la 32. În Europa League vor avea acces doar echipele provenite din primele 15 campionate din Europa, România fiind pe locul 30 în acest moment. Practic, din 2021 nu vom mai avea reprezentantă în această competiţiei dacă nu vom produce un miracol în ceea ce priveşte coeficientul UEFA.

Campioana României va merge în continuare în preliminariile Ligii Campionilor, în timp ce restul echipelor vor juca în Europa Conference League. Primele cinci campionate vor avea o singură echipă în această întrecere, în timp ce întrecerile clasate pe locurile 6-54 vor avea două echipe. Câştigătoarea Cupei României şi echipele de pe locurile 2 şi 3 vor reprezenta România în această întrecere.

Noul sistem prevede 8 grupe de câte patru echipe după care vor urma fazele eliminatorii. Echipa care e impune în Conference League va juca în stagiunea viitoare direct în grupele Europa League.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.