Național

Procurorul șef al DIICOT anunță că își depune demisia de onoare. „Speța Caracal nu depăşeşte nivelul priceperii mele”

https://padureademaine.ro/

Procurorul-şef al DIICOT, Felix Bănilă, a anunţat, miercuri, că a decis să-şi depună demisia de onoare, susţinând, însă, că nu a eşuat în îndeplinirea atribuţiilor, iar speţa „Caracal” nu depăşeşte nivelul priceperii sale.

Într-un comunicat de presă difuzat miercuri, Felix Bănilă a precizat că a decis să demisioneze după ce a avut discuţii cu procurorul general interimar Bogdan Licu, cu ministrul Justiţiei, Ana Birchall, şi cu membrii Secţiei de procurori a CSM.

„Deşi nu am nimic a-mi reproşa, întrucât cazul de la Dâmboviţa nu incumbă activităţilor şi competenţei DIICOT, iar de la momentul revenirii mele din concediu (29.07.2019), am direcţionat ancheta într-o manieră corectă, justă şi legală, în timp ce efectuarea, continuarea şi finalizarea acesteia este responsabilitatea exclusivă a procurorilor de caz, a căror independenţă, nici eu şi nici nimeni altcineva, nu trebuie şi nu poate a o încălca. Dacă aş rămâne în funcţie, aş risca să antrenez Direcţia într-un conflict care, pe termen mediu şi lung, nu ar putea avea efecte pozitive nici pentru mine şi nici pentru DIICOT”, a subliniat Bănilă.

PUBLICITATE

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.