Politică

Klaus Iohannis a făcut o baie de mulțime la Alba Iulia

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o baie de mulţime la finalul festivităţilor desfăşurate vineri, cu prilejul Centenarului Colegiului „Mihai Viteazul”, printre cei care au dorit să se fotografieze cu şeful statului aflându-se mulţi copii, dar şi un veteran, absolvent al promoţiei 1945.

Însoţit de oficialităţi locale şi judeţene, după terminarea ceremoniei oficiale, Klaus Iohannis s-a îndreptat spre locul unde se aflau persoanele care au asistat la festivităţi şi a dat mâna cu multe dintre acestea.

„Doamne ajută, să nu vă ia nimeni locul”, i-a spus o femeie acestuia, multe persoane urându-i, de asemenea, succes la alegerile prezidenţiale.

Printre acestea s-a aflat şi un bărbat care a absolvit liceul militar în 1945, în vârstă de 93 de ani.

Klaus Iohannis i-a întrebat pe copiii prezenţi dacă le-a plăcut ceremonia dedicată Centenarului Colegiului, aceştia răspunzând afirmativ.

La un moment dat, printre cei care i s-au adresat preşedintelui s-a aflat şi un bărbat cu care a avut un schimb de cuvinte în limba germană.

Klaus Iohannis a participat, vineri, la festivităţile desfăşurate cu prilejul aniversării a 100 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.