Social

Administrator judiciar trimis în judecată pentru luare de mită

Administratorul judiciar al unei societăți comerciale a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, de către Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru luare de mită și spălarea banilor, în formă continuată.

Potrivit unui comunicat transmis dat publicității luni, DNA a dispus trimiterea în judecată şi a unei persoane fizice, fără vreo calitate specială, aflată în stare de arest la domiciliu, pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la spălarea banilor, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în perioada 2017 – 2019, administratorul judiciar Petrică Dan Vlaic ar fi pretins de la administratorul unei societăţi comerciale aflată în reorganizare, martor în cauză, să-i remită o sumă de bani, reprezentând echivalentul a 5% (aproximativ 40.000 de euro) din totalul datoriilor (aproximativ 4 milioane de lei) prevăzute în planul de reorganizare.

„Banii pretinşi ar fi fost primiţi de inculpat în mod direct, în numerar, după cum urmează: în perioada martie-aprilie 2017, suma de 20.000 de lei, la data de 30 august 2019, suma de 5.000 lei, la data de 1 octombrie 2019, suma de 20.000 euro, moment în care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante”, arată DNA.

Potrivit sursei citate, înainte de intervenţia procurorilor anticorupţie, administratorul judiciar i-ar fi dat banii primiţi cu titlu de mită celeilalte inculpate, care i-ar fi ascuns în trusa medicală de prim-ajutor a autoturismului personal.

În contul sumei pretinse iniţial, inculpatul Vlaic ar mai fi beneficiat şi de alte foloase materiale (lucrări de asfaltare şi pavare), susţin procurorii.

„Pentru a disimula provenienţa sumelor de 39.746,86 lei, respectiv 32.986,80 lei (contravaloarea lucrărilor) primite cu titlu de mită, inculpatul Vlaic Petrică Dan, cu complicitatea celeilalte inculpate, ar fi interpus în mecanismul financiar SC SJ Inter Trading SRL, administrată de aceasta din urmă, care ar fi emis/către care ar fi fost emise facturi fiscale care să creeze aparenţa unor relaţii comerciale valide”, se menţionează în comunicatul DNA.

În cauză, s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de 9.850 de lei, 11.555 de euro, 150 de lire sterline, 9.002 dolari, ridicate de la inculpate şi consemnarea acestora la o unitate bancară.

De asemenea, s-a mai dispus instituirea sechestrului asigurător şi luarea inscripţiei ipotecare asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând inculpatei SC SJ Inter Trading SRL, trimisă în judecată pentru complicitate la spălarea banilor, în formă continuată.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Sibiu, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asiguratorii dispuse în cauză.

Administratorul judiciar a fost reţinut de procurorii DNA în data de 2 octombrie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.