
Noua Comisie Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, a fost aprobată miercuri cu o largă majoritate de Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, informează agențiile de presă internaționale.
Viitorul executiv comunitar, al cărui mandat va începe la 1 decembrie 2019 şi se va încheia la 31 octombrie 2024, a fost învestit cu 461 de voturi „pentru”, 157 de voturi „împotrivă” şi 89 de abţineri.
După ce ea însăşi a fost aleasă la limită în iulie, la o diferenţă de doar nouă voturi, Ursula von der Leyen a beneficiat de această dată de o marjă confortabilă, scrie AFP.
Grupurile politice care au votat pentru ea au avertizat-o totuşi că nu îi dau un „cec în alb”, după cum a spus şeful liberalilor de la Renew Europe, Dacian Cioloş.
Votul pentru învestitură nu a fost secret, favorizând disciplina în cadrul grupurilor dintr-un Parlament European puternic reînnoit, mai fragmentat şi care şi-a arătat dinţii în timpul audierilor comisarilor.
Noul executiv european va avea un număr record de 12 femei, faţă de nouă în comisia la final de mandat a lui Jean-Claude Juncker.
„Mesajul meu este simplu: să începem să muncim”, a declarat Ursula von der Leyen în discursul său de dinainte de vot. Intrarea în funcțiune a noii Comisii a fost întârziată cu o lună față de data inițială, fiind prevăzută acum să aibă loc la 1 decembrie.
Comentarii recente