Sport

2019, cel mai bun an din istorie pentru CS Unirea Alba Iulia. 34 de sportivi au obținut 140 de medalii

Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia înregistrează, în 2019, cel mai bun an din istoria de 45 de ani, după ce 34 de sportivi au obținut nu mai puțin de 140 de medalii, dintre care 75 de aur, 38 de argint și 27 de bronz, mai multe decât anul precedent, când totalizaseră 127 de medalii.

Sportivii legitimați la CS Unirea Alba Iulia s-au remarcat la competiții regionale, naționale, europene și mondiale, demonstrând astfel că ambiția, munca și talentul fac „casă bună” și creează drumul spre succes. Tot în acest an, CS Unirea Alba Iulia a reușit reactivarea secției de culturism, iar astfel are opt ramuri sportive active: powerlifting, haltere, atletism, judo, orientare, box și tenis de masă.

„Întrucât competițiile din acest an s-au încheiat, ajungem la «ora bilanțului», având datoria și plăcerea să venim în fața iubitorilor de sport cu rezultatele obținute. 2019 a fost un an extraordinar, în care mai mulți sportivi au excelat: dacă în urmă cu 12 luni spuneam că va fi greu să ne menținem, deoarece este mai greu să rămâi în top decât să ajungi acolo, iată că acest an vine cu mai multe medalii. Nu îmi rămâne decât să îi felicit pe sportivi și antrenori: au reușit să scrie istorie într-un domeniu lăsat la capitolul «diverse», subfinanțat și uitat de toată lumea, iar CS Unirea rămâne, datorită lor, un punct alb pe o hartă din ce în ce mai neagră”, a spus directorul CS Unirea Alba Iulia, Corneliu Mureșan.

Reamintim că în vară CS Unirea a obținut trei medalii de aur și una de argint, prin sportivul Alexandru Catarambă, la Campionatul Mondial de Powerlifting, juniori și tineret, din Canada, iar în toamnă, sportivii CS Unirea au participat la Campionatul Mondial de Powerlifting, Seniori, în Emiratele Arabe Unite, unde cel mai bun loc al delegației – locul cinci – a fost obținut de către sportivul Andrei Irimie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.