Administrație

Angajata unei toalete publice, premiată de autoritățile din Alba Iulia

Foto: Alba24.ro

Angajata care are în grijă toaleta publică din Alba Iulia în interiorul căreia se află, într-un spaţiu bine delimitat, vestigii medievale, a fost premiată miercuri, pentru implicarea sa la locul de muncă, de către viceprimarul cu atribuţii de primar al municipiului, Voicu Paul.

Respectiva toaletă a fost considerată la vremea dării sale în funcţiune, în urmă cu câţiva ani, drept cea mai scumpă din ţară din punct de vedere al costurilor de amenajare.

„Sfârşitul de an aduce şi momente în care implicarea şi faptele bune trebuie cunoscute şi recunoscute. Astăzi a fost o astfel de zi în care viceprimarul cu atribuţii de primar – Voicu Paul a premiat angajatul instituţiei care înţelege că locul de muncă este a doua casă, care prin efortul personal, modestie şi dedicare contribuie la schimbarea în bine a oraşului. Este vorba despre doamna Lenuţa Varga a cărei implicare o vedem doar când ajungem la toaletele publice din Cetate, de a căror întreţinere se ocupă. Curăţenie exemplară, flori, decoraţiuni de sezon sunt doar câteva din semnele că doamna Lenuţa Varga a fost la serviciu şi a făcut ceva în plus faţă de ce îi impune fişa postului”, se arată într-un comunicat transmis Agerpres de către Primăria municipiului Alba Iulia.

Voicu Paul a afirmat, potrivit sursei citate, că apreciază implicarea personală şi că îşi doreşte să vadă cât mai multe astfel de exemple.

„Aş vrea ca anul viitor, dacă acum mi-a atras atenţia doar efortul benevol al doamnei Varga, să pot să felicit mai mulţi angajaţi ai primăriei. Dorinţa mea este ca, de la an la an, să ne însănătoşim ca atitudine şi să fim apreciaţi pentru ceea ce facem şi cum facem, să facem diferenţa, nu să lucrăm doar că scrie în fişa postului”, a spus viceprimarul cu atribuţii de primar

Femeia a primit un buchet de flori, un premiu în bani şi cadouri pentru copii.

Lenuţa Varga este angajată în funcţia de îngrijitor clădiri la Compartimentul Zone de agrement şi toalete publice. Este părinte singur şi are în îngrijire patru copii minori, precizează comunicatul citat.

Femeia lucrează la o toaleta publică ce a fost considerată, la vremea inaugurării sale, în urmă cu câţiva ani, cea mai scumpă din ţară, necesitând costuri de amenajare în valoare de peste 1,6 milioane de lei, bani proveniţi din fonduri europene.

Grupul sanitar dispune, pe lângă utilităţile specifice unei toalete publice, şi de un hol imens, cu bănci aflate în imediata apropiere a încăperii în care se află vestigiile medievale a căror istorie este menţionată pe o placă explicativă. Este vorba de o construcţie de zidărie din piatră, din care se mai păstrează parţial un traseu de zid în forma literei L. Edificiul poate fi identificat cu magazia de făină, ce apare marcată, cu litera K, pe planul lui Giovanni Morando Visconti, la 1711. Depozitul făcea corp comun cu zidul de protecţie ce delimita incinta Palatului Princiar în perioada medievală (secolele XVI-XVII).

Grupul sanitar se află într-o zonă intens tranzitată în sezonul turistic, în imediata apropiere a Sălii Unirii şi Muzeului Naţional al Unirii, precum şi a statuii domnitorului Mihai Viteazul.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.