Social

Pe drumurile județului. Trei șoferi prinși „afumați” la volan într-o singură zi

Polițiștii din Alba continuă să depisteze șoferi băuți aflați în trafic. Numai miercuri, ei au depistat trei bărbați care se aflau sub influența alcoolului.

De dimineață, în jurul orei 10, polițiștii din Ocna Mureș l-au depistat pe un bărbat de 43 de ani, din comuna Hopârta, care, testat cu aparatul etilotest, a fost dovedit că avea o alcoolemie de 0,44 mg/l.

În jurul orei 18, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, împreună cu jandarmii, l-au depistat pe un bărbat de 49 de ani, din comuna Mihalț, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Mihalț, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Examenul etiolotest a arătat valoarea de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge.

În aceeași seară, tot în jurul orei 18, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Câmpeni l-au depistat pe un bărbat de 46 de ani, din Câmpeni, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Mihoești, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.