Social

Ninsori profitabile. Mai multe pârtii au fost deschise pe Șureanu

Pârtiile din Munţii Sebeşului au fost acoperite de zăpadă, urmând să fie deschise în weekend şase dintre acestea şi, posibil, încă trei, zonele de off-piste fiind în continuare încă inaccesibile, a informat miercuri Rareş Tileagă, monitor la Şcoala de schi „Paşi Liberi” Şureanu.

„Îndelung aşteptatele ninsori au sosit, în sfârşit, la Şureanu, acoperind pârtiile de un strat nou şi consistent de omăt. Se vor deschide toate acele pârtii care până acum, din lipsa zăpezii, erau închise. Având în vedere că urmează ninsori, iar vremea de iarnă pare a-şi fi intrat, în sfârşit, în drepturi, putem spune că impasul sezonului de schi 2019-2020 a trecut şi că abia acum începe adevăratul sezon”, a transmis Rareş Tileagă.

Potrivit acestuia, urmează să fie deschise în weekend pârtiile A_1, A_3, C_1, C_2, C_3, C_4 şi, posibil, pârtiile S_1, S_2 şi S_3.

„Zonele de off-piste sunt încă inaccesibile, stratul de powder nefiind suficient de gros. Va fi pornit atât telescaunul, cât şi teleschiul Curmătura. În cazul în care vor fi deschise pârtiile S, va fi pornit şi teleschiul Şureanu”, a menţionat Rareş Tileagă.

Domeniul Schiabil Şureanu dispune de zece pârtii, în lungime totală de 12 kilometri. Altitudinea maximă la care ajung pârtiile este de 2.010 metri, iar cea minimă de 1.650 metri.

Tileagă a precizat că starea drumului forestier lacul Oaşa – Domeniul Schiabil Şureanu, în lungime de 18 kilometri, este bună, acesta fiind deszăpezit şi practicabil 100%.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.