Economie

Bani cu țârâita! A10 Sebeș-Turda, printre cele mai vitregite investiții

Bani veniți cu mare întârziere – principalul motiv pentru care se lungește cu anii construcția autostrăzilor, susțin specialiștii Asociației Pro Infrastructură (API).

Unul dintre principalele motive din cauza cărora construcția de drumuri noi și modernizarea celor existente în România înaintează foarte greu este plata facturilor către constructori cu mari întârzieri, afirmă reprezentanții ONG-ului pe infrastructură. Doar câțiva antreprenori sunt în stare să susțină din surse proprii un șantier complex de sute de milioane de lei.

În lipsa unei predictibilități financiare, aceștia reduc mobilizarea, muncind „cu țârâita” și întinzând lucrările pe ani de zile, până când își primesc banii cuveniți. Potrivit Registrului Operațiunilor Generatoare de Obligații de Plată (ROGOP) al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), există facturi neachitate aferente investițiilor majore care datează încă de la începutul anului trecut.

„Printre cele mai vitregite (proiecte – nota red.) se numără Autostrada A10 Sebeș-Turda, centura Satu Mare, giratoriul suspendat de pe DNCB în zona Berceni, reabilitarea DN18 Baia Mare-Iacobeni sau DN76 Ionești-Vârfurile”, se arată într-un mesaj remis de API, care amintește și de o restanță de 19,6 milioane de lei datorată firmei Pizzarotti, constructorul lotului 1 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda (data factură: 24.09.2019).

„Solicităm celor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să urgenteze plata tuturor restanțelor! În condițiile în care ritmul de execuție este total nesatisfăcător, nu ne mai permitem să punem frâne suplimentare puținelor șantiere pe care se lucrează. #FărăResponsabilitate”, avertizează Asociația Pro Infrastructură, care a întocmit o amplă sinteză a tuturor plăților efectuate de CNAIR în ultimii șase ani pe cele mai importante proiecte de infrastructură.

Plățile efectuate de CNAIR pentru Autostrada A10 Sebeș-Turda

Lot 1 (17 km): Sebeș – Pârâul Iovului, SC Impresa Pizzarotti & C SpA

Prima plată: 08.12.2014 – 100.763.479,52 lei (avans)

Ultima plată: 31.01.2020 – 3.757.110,99 lei

Total (08.12.2014 – 31.01.2020): 415.932.072,23 lei (cca. 87,2 milioane de euro)

Lot 2 (24,25 km): Pârâul Iovului – intrare Aiud, Aktor SA

Prima plată: 08.12.2014 – 102.175.843,81 lei (avans)

Ultima plată: 22.01.2020 – 6.531.762,67

Total (08.12.2014 – 22.01.2020): 317.150.893,92 lei (cca. 66,5 milioane de euro)

Lot 3 (12,45 km): intrare Aiud – nod Decea, Tirrena Scavi SpA

Prima plată: 14.07.2014 – 78.215.217,39 lei (avans)

Ultima plată: 25.09.2018 – 6.699.625,82 lei

Total (14.07.2014 – 25.09.2018): 429.405.706,81 lei (cca. 90 de milioane de euro)

Lot 4 (16,30 km): nod Decea – Turda, Porr

Prima plată: 14.07.2014 – 87.420.910,43 lei (avans)

Ultima plată: 26.07.2019 – 3.906.754,98 lei

Total (14.07.2014 – 26.07.2019): 497.342.829,19 lei (cca. 104 milioane de euro)

Total A10 Autostrada Sebeș-Turda: 1.659.831.502,15 lei – cca. 348 de milioane de euro (la curs BNR 1 RON = 0.2098 EUR).

Loturile 1 și 2, șanse minuscule să fie „gata” în 2020

După ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea bugetului de stat pentru anul 2020 – Guvernul Orban asumându-și răspunderea în Parlament la finalul anului trecut pentru această lege – s-a constatat că Autostrada A10 Sebeș-Turda este unul dintre proiectele „drastic subfinanțate”. Chiar dacă avansul în 2019 nu a fost deloc cel scontat, au fost „tocați” peste 183 de milioane de lei. În schimb, alocarea pentru 2020 a fost de doar 56 de milioane, mult sub o estimare realistă de aproximativ 200 de milioane.

În aceste condiții, șansele de finalizare în 2020 ale celor două tronsoane sunt, practic, nule, conform specialiștilor de la Asociația Pro Infrastructură. Cele două loturi fac parte din promisiunile neonorate anul trecut, atunci când Rovana Plumb, pe atunci ministru interimar al Transporturilor, anunța cu surle și trâmbițe „180 de kilometri de autostradă în 2019”.

În privința lotului 1, volumul de muncă rămas în special la cele două noduri rutiere din capetele tronsonului (Sebeș și Alba Iulia Nord), coroborat cu mobilizarea deficitară a italienilor de la Pizzarotti, oferă previziuni pesimiste pentru finalizarea sectorului de 17 kilometri. La fel, lotul 2, aflat la un avans fizic de doar 62% și construit de grecii de la Aktor, evoluează într-un ritm și mai lent.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.