Mozaic

Doi bărbați din Alba, reținuți în județul Timiș pentru răspândirea de valută falsificată

Trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în urma unei acţiuni a poliţiştilor de la Crimă Organizată, care au identificat 90.000 de euro contrafăcuţi, suspecţii fiind cercetaţi pentru punerea în circulaţie de valori străine falsificate.

Potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au organizat o acţiune flagrantă în judeţul Timiş, în scopul identificării unor persoane suspecte de punerea în circulaţie de valori străine contrafăcute. Cu ocazia realizării flagrantului au fost identificaţi doi bărbaţi, de 44 şi 45 de ani, din municipiul Alba Iulia, judeţul Alba, care aveau asupra lor suma de 16.000 euro contrafăcuţi, sumă ce urma să fie pusă în circulaţie pe piaţa românească.

„În continuarea cercetărilor, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, au efectuat pe raza municipiului Arad, 3 percheziţii domiciliare, la imobilele deţinute de un tânăr de 23 ani, din localitate. Cu această ocazie a fost ridicaţi 73.820 euro, contrafăcuţi, un pistol cu glonţ, calibrul 7,65 mm, 16 cartuşe cu glonţ, neutilizate, calibrul 7,65 mm, 2 pacheţele cu substanţă pulverulentă, de culoare albă, având o greutate de aproximativ 3 grame, posibil cocaină, 2 grame fragmente vegetale, de culoare verde-oliv, cu miros specific, posibil canabis şi suma de 13.550 euro”, se arată în comunicat.

Cei trei au fost conduşi la sediul SCCO Gorj, iar poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru 24 de ore şi i-au introdus pe aceştia în Centrul de reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj.

Ulterior, cei trei au fost prezentaţi instanţei de judecată, de către procuror, cu propunere de arestare preventivă, judecătorul din cadrul Judecătoriei Târgu Jiu dispunând arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie de valori străine falsificate şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.