Național

Prefectul de Bistrița-Năsăud vrea să limiteze numărul participanților la înmormântări

Prefectul de Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că le-a cerut primarilor să informeze populaţia că numărul participanţilor la înmormântări trebuie să fie limitat la 50 de persoane.

Potrivit corespondentului Agerpres, prefectul a precizat că a fost întrebat ce se întâmplă cu înmormântările, mai ales că au apărut informaţii că la unele evenimente ar fi participat şi persoane venite din afara ţării, care abia ulterior au intrat în izolare la domiciliu, context în care le-a comunicat primarilor că numărul participanţilor trebuie limitat la 50 de persoane.

„M-au întrebat ce se întâmplă cu înmormântările, le-am dat cifra maximă de persoane care pot să participe, adică 50, nu mai mulţi. Este clar că preoţii din toate localităţile ar trebuie să ia legătura, pe cale ierarhică, cu conducătorii lor, pentru că sunt anumite reguli pe care trebuie să le respecte şi de distanţă între ei. E clar că nu putem să oprim înmormântările în judeţul Bistriţa-Năsăud, dar, pe de altă parte, accesul la aceste înmormântări trebuie limitat. La fel cum slujbele se fac afară, la fel şi înmormântările – cu oameni limitaţi şi cu o anumită distanţă”, a explicat Stelian Dolha.

PUBLICITATE

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.