Social

Gesturi umanitare. Apă şi ciocolată pentru cei din convoiul aflat în drum spre casă

Batoane de ciocolată şi apă plată au fost oferite de Rotary Club Alba Iulia, prin intermediul jandarmilor, celor din convoaiele care au tranzitat miercuri judeţul Alba, într-o parcare de pe autostrada A1, lângă Sebeş.

„Niciun gest de bunătate, indiferent cât e el de mic, nu e în zadar! Jandarmii implicaţi în asigurarea măsurilor de ordine publică în contextul răspândirii CoVid 19 au sprijinit iniţiativa Rotary Club Alba Iulia începută în data de 13 martie. Prin această iniţiativă, membrii organizaţiei oferă apă şi batoane de ciocolată convoaielor care tranzitează judeţul Alba”, se menţionează într-o postare de pe pagina de Facebook a Jandarmeriei din Alba.

Unul dintre reprezentanţii Rotary Club Alba Iulia a menţionat, pe contul său de Facebook, că miercuri a livrat 200 de litri de apă plată şi batoane de ciocolată pentru românii întorşi din străinătate.

Convoaie în care se aflau români întorşi din străinătate, trimişi sub escortă spre judeţele de domiciliu, au tranzitat miercuri judeţul Alba. Unul dintre punctele de oprire a fost parcarea Smart de pe A1.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.