Mozaic

Coronavirusul modifică Codul Penal. Până la 15 ani închisoare pentru răspândirea virusului

Ordonanța de Urgență pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, adoptată de Guvern în ultima şedință, având în vedere evoluţia situaţiei epidemiologice determinată de răspândirea noului coronavirus, a fost publicată vineri în Monitorul Oficial.

Actul normativ prevede pedepse de până la 15 ani de închisoare pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, dacă fapta duce la decesul uneia sau mai multor persoane.

Potrivit documentului, se modifică articolul 326 privind falsul în declaraţii, prin majorarea minimului special în cazul infracţiunii tip şi introducerea unei forme agravate la alineatul (2) – „fapta prevăzută la alineatul (1), săvârşită pentru a ascunde existenţa unui risc privind infectarea cu o boală infectocontagioasă, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă”.

De asemenea, s-a modificat conţinutul articolului 352 – zădărnicirea combaterii bolilor -, prin introducerea unor noi fapte în sfera dreptului penal şi prin majorarea limitelor de pedeapsă.

Astfel, la alineatul (1) se incriminează, distinct de producerea sau nu a unei urmări, nerespectarea dispoziţiilor autorităţilor privind carantina sau spitalizarea, urmând a se pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

La alineatul (2) al aceluiaşi articol, legiuitorul a stabilit o majorare a pedepselor pentru persoanele care, nerespectând măsurile dispuse, determină răspândirea unei asemenea boli, fapta fiind pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani.

O altă modificare adusă legii prevede sancţionarea cu până la 15 ani de închisoare pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, dacă fapta duce la decesul unei persoane.

Potrivit modificării aduse Codului penal, transmiterea, prin orice mijloace, a unei boli infectocontagioase de către o persoană care ştie că suferă de această boală se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Dacă prin faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Dacă prin fapta prevăzută în alin. (3) s-a produs vătămarea corporală a uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, iar dacă s-a produs moartea uneia sau mai multor persoane, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

S-a stabilit şi o incriminare nouă – articolul 352 indice 1 – omisiunea declarării unor informaţii esenţiale cu privire la posibilitatea de a fi intrat în contact cu o persoană infectată cu o boală infectocontagioasă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.